22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialProiectul Roşia Montană, între dilemele lui Ponta şi strigăturile ecologiste

Proiectul Roşia Montană, între dilemele lui Ponta şi strigăturile ecologiste

Dezbaterea despre Roşia Montană a rămas la fel de dezlânată şi inconsistentă ca în trecut.Roşia Montană a redevenit un subiect fier­binte.

Dar e greu de spus despre ce ar tre­bui să vorbim în primul rând: despre po­tenţiala poluare cu cianuri, despre bani, despre locurile de muncă care s-ar crea la faţa lo­cu­lui? Sau poate despre fap­tul că duminică seara au ieşit în stradă mii de oa­meni, nu doar în Bucu­reşti, ci şi în ţară şi chiar în străinătate, pentru a protesta împotriva pro­iec­tului de lege promovat de guvern. Curios, cu numai un an în urmă, când ca ur­mare a puciului USL România se afla aproape pe marginea prăpastiei, abia dacă s-au adunat în Bucureşti câteva sute de oameni! Însă dincolo de asta, faptul că două importante televiziuni de ştiri, An­tena 3 şi România TV nu numai că nu au transmis nimic în direct, dar au ignorat manifestaţiile şi în buletinele de ştiri din cursul serii de duminică arată cât de de­parte s-a ajuns cu prostituţia profesională în mass-media româneşti. Când în ianua­rie 2012 un număr semnificativ mai mic de protestari împotriva Guvernului Boc se adunaseră în Piaţa Universităţii, „pro­fe­sioniştii în ştiri“ de la Antene nu mai pri­dideau să transmită în direct, timp de zeci de ore, de la faţa locului şi să comenteze cu aprindere din studiou evenimentele. Du­minică seara, în prime time, RTV a pre­ferat, de pildă, să discute despre indem­ni­zaţia de maternitate a Elenei Băsescu care, culmea, fiind vorba de un euro­parla­men­tar, nici măcar nu era plătită de statul ro­mân, ci de la Bruxelles.

Din câte am văzut pe micul ecran, ma­ni­festanţii erau foar­te su­pă­raţi pe Guvernul Ponta că­ruia îi cereau de­misia. Ei nu ar avea însă ni­ciun mo­tiv să se supere şi pe de­pu­tatul Victor Ponta, având în vedere că acesta a de­clarat că ar vota în par­la­ment împotriva pro­iec­tu­lui. În acest punct, avem o mostră de schizofrenie po­li­tică la cel mai înalt nivel, greu de ima­gi­nat chiar şi în ţări mai exo­tice. Pe un fo­rum de discuţii, un ci­titor descria cu mult umor situaţia absurdă în care s-a ajuns. „Am înţeles. Deputatul Vic­tor Ponta va fa­ce tot posibilul (prin vo­tul său) să res­pingă proiectul de lege al prim-mi­nis­trului Victor Ponta. Păcat că nu iniţiază şi o moţiune de cenzură prin care să pi­ce guvernul lui Victor Pon­ta. Ce îmi ră­mâne neclar e poziţia lui Pon­ta ca şef al PSD: vrea sau nu vrea legea? Sau op­tea­ză pentru a treia va­ri­anta (îi e indi­fe­rent), ca să acopere toate opţiunile teo­retic posibile?“ Mai rămânea doar ca de­putatul Victor Ponta să se ală­ture ma­ni­fes­tanţilor care protestau în faţa sediului gu­vernului pe care îl conduce, în calitate de prim ministru.

Citiţi continuarea în revista 22.

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...

Ucraina a atacat teritoriul Rusiei cu rachete americane

Rusia pregătește a doua fază a ofensivei împotriva Ucrainei pe direcția Harkov și adună mari unități militare în zonă, a declarat comandantul Forțelor Ucrainene,...

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă