19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele PE, Martin Schulz: Mai mult timp acordat Greciei şi Spaniei

Preşedintele PE, Martin Schulz: Mai mult timp acordat Greciei şi Spaniei

Preşedintele Parlamentului European, social democratul german Martin Schultz, doreşte ca ‘Greciei şi Spaniei să li se acorde mai mult timp’ pentru a-şi face ordine în finanţele publice şi să nu le se impună ‘o orgie de austeritate’, transmite AFP, citată de Agerpres.

Într-un interviu acordat postului naţional de televiziune din Austria ORF, după o întrevedere la Viena cu cancelarul austriac, Werner Faymann, şi el social democrat, Martin Schulz a menţionat că ţările lor au nevoie mai ales ‘de un angajament faţă de euro, investiţii strategice, de luptă împotriva şomajului în rândul tinerilor şi … de speranţă’.

La adresa responsabililor germani extrem de critici faţă de ajutorul acordat Greciei, el a subliniat că este de asemenea în interesul ţărilor bogate din cadrul Uniunii Europene (UE), ca Germania, ‘să nu vadă prăbuşindu-se pieţele lor de export’.

În legătură cu dezbaterile în curs pentru crearea în UE a unui buget numai pentru ţările membre ale zonei euro, preşedintele Parlamentului European s-a arătat favorabil acestei idei. ‘Un buget special pentru cele 17 ţări ale zonei euro este de luat în calcul’, a afirmat el joi seară, cu prilejul unei întâlniri cu responsabili sindicali din Austria.

Pe de altă parte, în cursul unei conferinţe de presă, el a salutat introducerea în 11 ţări europene a unei taxe pe tranzacţiile financiare, pentru că ‘nu este totuşi posibil ca aceia care cel puţin împart vina pentru actuala criză să scape de responsabilităţile lor’.

Într-un interviu ce urmează să apară în ediţia de vineri a cotidianului austriac Standard, Martin Schulz s-a pronunţat pentru ‘un guvern european’ care să aibă misiunea de a gestiona ‘competenţele atribuite Uniunii Europene’. Un ‘guvern european, responsabil în faţa Parlamentului European care să numească acest guvern şi să îl revoce dacă este necesar’, a mai declarat social democratul german.

Cele mai citite

JYSK a lansat colecția de mobilier și accesorii de grădină pentru vara 2024

Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK a prezentat noua colecție de mobilier...

Optimizarea anunțurilor de închiriere: cum să te diferențiezi într-o piață aglomerată?

Ai o proprietate pe care vrei s-o închiriezi cât mai rapid? Dacă ai încercat să publici un anunț pentru a-ți găsi chiriașul potrivit, probabil...

VIDEO. Ciolacu spune că va discuta cu Boloș despre salariul minim

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, despre creşterea la 300 de lei a sumei...
Ultima oră
Pe aceeași temă