16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPrefectura Vaslui dă în judecată CL Puieşti, din cauza gazelor de şist

Prefectura Vaslui dă în judecată CL Puieşti, din cauza gazelor de şist

Prefectura Vaslui a dat în judecată, vineri, Consiliul Local Puieşti, care a interzis pentru a doua oară exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, conform Mediafax.

Consiliul Local (CL) Puieşti a fost dat în judecată, pentru a doua oară în ultima jumătate de an, pe aceeaşi speţă, de către Prefectură, instituţie care a atacat în instanţă două hotărâri luate de CL la sfârşitul anului trecut, respectiv de interzicere a explorării gazelor de şist şi de organizare a unui referendum local pe aceeaşi temă.

Citeşte şi: Chevron obţine o nouă aprobare pentru explorarea gazelor de şist într-o zonă din Vaslui

Reprezentanţii Prefecturii Vaslui susţin că magistraţii Tribunalului Vaslui, unde va avea loc procesul, s-au mai pronunţat o dată, printr-o hotărâre definitivă, într-o cauză similară, privind interzicerea explorării gazelor de şist de către CL Puieşti.

“Printr-o sentinţă din 16 septembrie 2013, rămasă definitivă prin nerecurare, Tribunalul Vaslui a dispus anularea hotărârii CL Puieşti din 26 iulie 2013 prin care se interzice explorarea, dezvoltarea, exploatarea gazelor de şist prin metoda neconvenţională pe teritoriul comunei Puieşti. În motivare, instanţa arată că CL Puieşti, în calitate de autoritate publică locală, şi-a depăşit competenţa şi a dispus interzicerea explorării gazelor de şist, care reprezintă domeniu public al statului. În pofida acestei soluţii, Consiliul Local Puieşti a adoptat o nouă hotărâre în 29 noiembrie 2013, cu acelaşi conţinut ca cel al hotărârii anulate de instanţă, care ne-a fost comunicată în urmă cu două zile”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.

Citeşte şi: VIDEO. Cine a încălcat legea în confruntările violente de la Pungeşti. Comuna a fost declarată “zonă specială”

În ceea ce priveşte cea de-a doua hotărâre adoptată în plen de CL Puieşti, în 30 decembrie 2013, prin care se doreşte organizarea unui referendum prin care locuitorii comunei să fie consultaţi cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist, reprezentanţii Prefecturii Vaslui susţin că aceasta nu-şi are obiectul, în condiţiile în care consilierii locali s-au pronunţat deja asupra acestui subiect.

“Consiliul local Puieşti a hotărât deja asupra acestei probleme fără consultarea cetăţenilor, dispunând interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist, prin orice metodă, pe teritoriul comunei Puieşti, prin hotărârile din iulie şi noiembrie 2013. În aceste condiţii, referendumul rămâne fără obiect şi, în consecinţă, s-a decis atacarea hotărârii în instanţa de contencios-administrativ”, a mai precizat Maria Costea.

Citeşti: PDL Bihor: Şeful ANRM să demisioneze; ştia că se vor exploata gaze de şist în zonă

Până în prezent, Prefectura a câştigat la Tribunalul Vaslui nouă procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective, doar CL Băcani atacând cu apel sentinţa instanţei vasluiene. În schimb, au existat şi trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuţă, Şuletea şi Pogana, care au avut câştig de cauză în instanţă pe aceeaşi speţă, însă Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iaşi.

De asemenea, tot pe rolul instanţei de judecată se află două procese intentate tot de Prefectura Vaslui Consiliului Local Pungeşti, după ce consilierii au adoptat, tot la sfârşitul anului trecut, hotărâri distincte privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist şi organizarea unui referendum pe această temă.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă