15 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialPrefectura Resita, impresurata de gropi

Prefectura Resita, impresurata de gropi

– O strada situata in centrul civic al Resitei a devenit de necirculat.

Una dintre strazile campioanele la gropi si aspect jalnic, este strada George Cosbuc, strada aflata la nici 300 de metri de centrul civic al municipiului Resita, resedinta judetului Caras-Severin. Strada arata ca cea mai jalnica ulita din cel mai mic catun, mormane de pamant peste tot, santuri prin care apa curge prin mijlocul drumului si tevi prin care apa uzata din gospodariile cetatenilor este deversata direct in santul din strada.

Constantin Danila si Mircea Vida, doi locatari, spun ca strada este groaznica, ca este o rusine pentru edilii resiteni si in caz de calamitatea sau de interventie, masinile salvarii si ale pompierilor nu pot intra pe strada. Cu toate ca autoritatile au fost anuntate si au primit sute de petitii si reclamatii de la locuitorii care, desi locuiesc in conditii de mahala, platesc totusi impozit de zona centrala, nimeni nu i-a bagat in seama, iar situatia treneaza de peste 30 de ani. Dar strada Cosbuc nu este singura cu probleme. De parca ar fi o moda, la Resita aproape ca nu exista trecere de pietoni care sa nu fie flancata la un capat de o ditamai groapa plina cu apa.

Trecerile de pietoni sunt adevarate pietre de incercare pentru oameni care trec prin apa sau ocolesc groapa. Din cand in cand, autoturismele trec in viteza, iar acestea in stropesc pe trecatori. O parere proasta despre autoritatile locale si primarie o au si taximetristii, care spun ca drumurile sunt groaznice, cu gropi multe si adanci. Deocamdata, in loc de asfalt, Primaria ofera promisiuni. Noua administratie locala a intocmit un studiu de fezabilitate in care a fost luata in calcul si situatia de pe strada Cosbuc, dar si de pe altele similare din Resita, fiindca asemenea cazuri de mai intalnesc in alte cartiere cum ar fi Dealul Mare, Driglovat, sau Margina.

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă