12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialPredoiu consideră că în spatele deciziei scoaterii autostrăzii Sibiu din Master Plan...

Predoiu consideră că în spatele deciziei scoaterii autostrăzii Sibiu din Master Plan sunt ”altfel de interese decât cele de ordin public”

Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele ACL, susține că scoaterea autostrăzii Sibiu – Piteşti din Master Planul de Transport este "o greşeală" şi "scapă oricărei logici", iar în spatele deciziei bănuieşte "altfel de interese decât cele de ordin public", informează Mediafax.

"În opinia noastră, Guvernul a persistat în greşeala de a scoate autostrada Sibiu – Piteşti din Master Planul de Transporturi. Această autostradă ar fi făcut parte dintr-un Coridor IV Pan-European, autostradă care avea finanţare, care era justitificată de condiţiile de trafic pe ruta Sibiu – Piteşti, o autostradă care ar fi sprijinit nu numai comunitatea sibiană, dar ar fi însemnat un sprijin real pentru industria auto, mă refer aici la nevoia firmei Dacia Renault din Piteşti de a dispune de o cale de acces rapid spre Transilvania pentru scăderea cifrei de export. Toate cifrele economice ar fi indicat ca o soluţie raţională menţinerea autostrăzii Sibiu – Piteşti", a declarat Cătălin Predoiu, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.

Acesta a menţionat că "traficul pe linia Sibiu – Braşov nu întruneşte condiţiile de trafic pentru construirea unei autostrăzi".

"Era suficient un drum rapid pe Sibiu – Braşov şi o autostradă pe Sibiu – Piteşti. Decizia Guvernului scapă oricărei logici şi nu putem să nu ne punem întrebarea dacă în spatele unei astfel de decizii nu se ascund şi altfel de interese decât cele de ordin public", a declarat Predoiu.

Întrebat la ce fel de interese face referire, Predoiu a precizat: "Dacă argumentele care ţin de domeniul economic, de intensitatea traficului, de interesele industriei nu au prevalat, atunci care sunt celelalte interese? Este o întrebare pe care o adresez şi ministrului Rus şi premierului Ponta. Să ne explice de ce s-a optat pentru o altă formulă decât cea impusă de toate criteriile economice care ţin de transpoturi, de finanţarea europeană. Nu există nicio altă soluţie. Responsabilitatea noastră este să semnalăm ori de câte ori se iau decizii greşite iar aceasta, repet, este o decizie greşită".

România ar trebui să construiască 656 de kilometri de autostradă şi 2.226 de kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condiţiile în care fostul ministru al Transporturilor Dan Şova promitea în aprilie 1.800 de kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Braşov (103 km), Ploieşti – Comarnic (49 km), Craiova – Piteşti (115 km), Comarnic – Braşov (54 km), Braşov – Bacău (158 km) şi Gilău – Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.

În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 de kilometri, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

În actuala variantă a Master Planului, secţiunea Sibiu – Piteşti, de 115 kilometri, una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, promisă de autorităţi, figurează ca viitor drum expres.

România avea, la finele anului trecut, 644 kilometri de autostradă, 16.466 kilometri de drumuri naţionale, 35.587 kilometri de drumuri judeţene şi 32.190 de drumuri comunale. Potrivit documentului, în România nu există drumuri expres.

Documentul mai prevede construcţia a 2.674 kilometri de drumuri transregionale, 293 kilometri de drumuri EuroTrans şi 172 kilometri de variante ocolitoare, totalul fondurilor necesare pentru dezvoltarea sectorului rutier fiind de 26,1 miliarde euro.

Consultantul statului român pentru realizarea Master Planului este compania americană AECOM, în baza unui contract de 9,5 milioane lei fără TVA, atribuit în 2012. Termenul avansat de autorităţi pentru finalizarea documentului a fost amânat de mai multe ori.

Cele mai citite

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă