Campania electorală pentru prezidenţiale s-a aliniat cu competiţia internă din PSD pentru şefia partidului, marele perdant din acest joc încrucişat de interese prefigurându-se a fi stabilitatea economiei româneşti.
În cheia aceasta trebuie înţeles eşecul pe linie al relaţiei Guvernului cu FMI, eşec la care au contribuit, pe lângă ratarea în serie a numeroase ţinte asumate de Palatul Victoria, şi două iniţiative extrem de controversate: alungarea mangementului privat din companiile de stat (tentativă în curs, coordonată de tandemul Ponta-Şova), respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale fără acordul Fondului şi fără un studiu de impact, după cum bine a reieşit din declaraţiile la cald ale premierului şi ale ministrului de Finanţe.
De altfel, şi fac aici o paranteză referitoare la CAS, Ioana Petrescu a admis joi, cu seninătatea bebeluşului care pune curajos degetul pe flacără fără a şti şi ce înseamnă focul, că echipa din care face parte nu are habar care va fi influenţa reală a măsurii.
„Avem mai multe buffere care se pot accesa dacă celelalte soluţii nu merg”, spunea ministrul Petrescu joi seara, într-o conferinţă de presă de-a lungul căreia şi ea, şi premierul au lăsat permanent impresia că le va cădea cerul pe cap dacă întrebările jurnaliştilor vor continua.
Soluţia-minune a expertei şcolite la Harvard reflectă nu numai o superficialitate condamnabilă, ci şi indubitabila obedienţă cu care un tânăr tehnocrat de la care aveai cu totul alte aşteptări ajustează teoria la practica electorală a şefilor săi politici. Şi am închis aici paranteza.
Problema generală, însă, rămâne vicierea relaţiei României cu FMI din considerente dublu-electorale, o miză cu reverberaţii naţionale devenind sluga intereselor particulare ale doi actori individuali: Victor Ponta şi Dan Şova.
Pe măsură ce zilele trec, primul este tot mai agitat.
Intrarea sa neoficială în campania pentru Cotroceni, care s-a petrecut din clipa în care a preluat guvernarea şi s-a accentuat în ultimele luni, va trebui în curând întărită cu o confirmare oficială a statutului de prezidenţiabil, în condiţiile în care activul de partid îl împinge, fără să-i dea pauză, iar baronii din PSD îl obligă, fără să li se poată opune.
Prin urmare, neavând un proiect de ţară şi disperat de consecinţele pe care le poate avea de uzura pe care o implică prezenţa în fruntea unui Guvern, Victor Ponta nu are altă soluţie decât aceea de a deveni populistul şi iresponsabilul anului.
Cu o viziune politică pe măsura anvergurii academice, născută sub zodia plagiatului, Ponta e pregătit să ciuruiască orice în lunile rămase până la crucialele alegeri.
A sabotat fără să clipească acordul cu FMI, deşi derularea înţelegerii se află pe ultima sută de metri, prin urmare, e clar că s-a pregătit pentru orice.
Dublul discurs al premierului vizavi de FMI este din nou evident.
Iată o mostră: în decembrie 2013, socrul său şi mare staroste în PSD, Ilie Sârbu, considera că Traian Băsescu „este iresponsabil, se apropie de demenţă” pentru că şeful statului refuza la vremea respectivă să aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
La fel credea şi ginerele, doar că acum nu mai are nici o problemă în a torpila acordul cu Fondul, ai cărui experţi au părăsit zilele astea România fără a încheia evaluarea şi fără a obţine de la Guvern date financiare care să demonstreze că reducerea CAS de la 1 octombrie este şi sustenabilă.
Iar peste toate astea, Victor Ponta striga joi, în urma lor, că România nu va mai avea nevoie de un nou acord şi după 2015.
Această ultimă bombiţă aruncată de Ponta reliefează odată în plus logica de campanie în care premierul gestionează, din nou, relaţia cu FMI.
Aveţi, vă rog, în vedere faptul că, până să preia puterea, în primăvara lui 2012, actualul prim-ministru îi acuza pe Băsescu şi Boc de trădare în urma semnării acordurilor cu Fondul.
Pentru ca, odată ajuns şef la Palatul Victoria, acelaşi Ponta să continue harnic înţelegerile.
Dar, iată, se apropie o nouă campanie, aşa că liderul PSD îşi schimbă iarăşi discursul.
Păcălirea electoratului, a cancelariilor occidentale, a organismelor financiare internaţionale şi a pieţelor este mai prioritară ca oricând.
În fine, făţărnicia sa mai are un rol: ameţirea inamicilor şi a nemulţumiţilor din propriul partid. Trebuie să vadă toţi, de la militantul aflat la firul ierbii şi până la baronii care fac legea prin judeţe, că Ponta e şeful, nu FMI, nu legile, nu stabilitatea ţării.
Pentru a putea conta pe sprijinul lor, de care depinde nu doar o eventuală funcţie de şef al statului, ci însăşi cariera sa politică, Victor Ponta trebuie să le dea semnalul clar că va proteja grupurile de interese, nu interesul naţional, că va reduce numărul de cenzori care îi pot împiedica să dispună discreţionar de resursele publice.
Mesajele pe care le dă acum Victor Ponta sunt mesajele disperării, un soi de SOS, căci vara e lungă, toamna e complicată, iar în iarnă se poate uşor alege praful.
Ascestea sunt gândurile care îl împing pe şeful Guvernului să sprijine, pe un alt front, şi asaltul ambiţiosului politruc care conduce Ministerul Transporutilor, la adresa managementului privat din companiile de stat.
Dan Şova este, de altfel, şi unul dintre politicienii din pole-position, în lupta care se dă surd pentru preşedinţia PSD.
Pentru că, dacă va candida la fotoliul de la Cotroceni, Victor Ponta va pleca de la şefia partidului.
În caz de victorie, îl va obliga legea; în caz de eşec, îl vor forţa colegii.
Or, Şova se află acum în situaţia privilegiată de a putea strânge o parte semnificativă a baronilor în spatele său.
De exemplu, ca ministru al Transporturilor are în subordine companii cu capital de stat, în mulgerea cărora pesediştii au o istorie veche.
Problema social-democraţilor cu aceste societăţii este că unele, dintre cele mai „interesante” chiar, au fost incluse în ultima vreme într-un program extrem de eficient de deparazitare, asta graţie presiunilor făcute mai ales de FMI.
CFR Marfă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti sau Tarom, pentru a le menţiona numai pe cele mai cunoscute, au management privat.
Poziţiile-cheie au fost curăţate de politrucii care direcţionau resursele spre prieteni şi partid, în locul lor venind manageri cu experienţă în multinaţionale şi cu mentalităţi diametral opuse.
Şova a simţit potenţialul, aşa că a început hărţuirea sistematică a noilor manageri, ţintind două obiective: revenirea la vechiul sistem (scenariul maximal) sau răfuiala cu managementul profesionist şi mediatizarea luptei lui cu morile de vânt aduse de occidentali (senariul minimal).
Din oricare situaţie, Dan Şova iese câştigător în ochii haitelor din PSD.
Dacă ar reuşi înlocuirea managerilor profesionişti şi readucerea companiilor sub control politic direct, ar fi privit în partid ca un adevărat erou.
Iar dacă nu va reuşi efectiv acest lucru – deşi la decurg lucrurile pare a avea şanse mari – va putea spune că el s-a bătut pentru partid mai mult ca oricare altul, dar nu a pierdut pentru că, totuşi, este un simplu ministru, nu prim-ministru.
Pentru a reuşi, Şova a demonstrat zilele trecute că este gata să dea totul.
Exact în săptămâna în care Ponta anunţa reducerea CAS fără acceptul FMI, iar experţii Fondului au părăsit Bucureştiul fără a încheia evaluarea acordului cu România, ministrul Dan Şova a anunţat că a solicitat oficial renunţarea la managementul privat, dar cererea sa nu a fost aprobată.
„Am arătat Fondului Monetar Internaţional, în întâlnirea pe care am avut-o, că au fost foarte multe situaţii în care managementul privat al companiilor nu a respectat hotărârile adunării generale a acţionarilor, luate în conformitate cu înţelegerile asumate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional prin intermediul scrisorilor de intenţie. Am spus că este foarte dificil să-mi ceri să respect anumite lucruri atât timp cât managementul privat asupra căruia eu, ca ministru, nu am nici o putere, refuză să facă anumite lucruri, şi da, am spus cp, din punctul meu de vedere personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, există cel puţin câteva entităţi din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat”, spunea Şova zilele trecute.
Declaraţia ministrului Transporturilor a venit, însă, la capătul unor încercări intense de sabotare a acestui management, care au generat scandaluri uriaşe.
Din această perspectivă, Dan Şova este şi unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai ieşirii Guvernului din mecanismul relaţiei cu FMI.
Nici măcar nu îl interesează ca o asemenea suspendare să se întindă pe un termen lung – dacă s-ar putea, cu atât mai bine.
Însă, câteva luni i-ar fi suficiente pentru atingerea scopurilor imediate şi vă garantez că, dacă PSD va guverna şi de la 1 ianuarie 2015 încolo, acelaşi Dan Şova nu va avea nici o problemă cu o eventuală relansare a relaţiilor.
Ştie prea bine că Executivul va avea în continuare nevoie de bani, dar şi de semnalul pe care un acord cu FMI îl dă pieţelor şi investitorilor străini.
Totuşi, mai ştie şi că, scăpând pe moment de constrângerile Fondului, şi-ar putea duce la bun sfârşit planul de preluare sub controlul partidului a companiilor de stat, ar câştiga un sprijin masiv în competiţia internă din PSD şi, nu trebuie scăpat din vedere, orice recăpuşare a societăţilor din subordinea Ministerului Transporturilor ar oferi o fereastră generoasă de timp pentru secătuirea lor.
De ce?
Pentru că revenirea, la un moment dat, la managementul privat va fi un proces de durată.
Dar să lăsăm pentru altădată ce va fi.
La Guvern, alta e problema stringentă: Ponta este preocupat acum să se ajute şi pe sine, dar şi pe Şova.
