20.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialPoluare pe Dunăre cu produse petroliere. Firma vinovată, amendată

Poluare pe Dunăre cu produse petroliere. Firma vinovată, amendată

Anchetă la Drobeta Turnu Severin, după ce produse petroliere au ajuns în apele Dunării. De vină ar fi o firmă de prelucrare a metalelor din oraş, aceasta fiind amendată de garda de mediu cu 100.000 de lei.

Pata de produse petroliere pe fluviul Dunărea, în apropierea Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, a fost depistată în preajma sărbătorilor, mai exact, în ajunul Crăciunului. Atunci, încă nu se ştia de unde provine poluarea.

Iniţial, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Mehedinţi (SGA) au intervenit cu materiale biodegradabile, dar, pentru că nu s-a putut stopa poluarea, în 30 decembrie, pe fluviu, în zona canalului deversor, la aproximativ doi metri de mal, a fost construit un baraj de aproximativ 40 de metri, format din saci cu produse biodegradabile care să diminueze pericolul ca produsul poluator să se extindă pe fluviu, informează Realitatea.net.

Purtătorul de cuvânt al SGA Mehedinţi, Magda Someşan, a declarat, joi, că angajaţii unităţii au monitorizat în permanenţă zona poluată, iar ancheta desfăşurată a arătat că poluarea provine de la canalizarea platformei industriale din apropierea Portului Comercial Drobeta Turnu Severin.

“Acel canal colectează apele uzate de pe platforma mai multor unităţi industriale care deversează în el. Avem o poluare cu produse petroliere, noi acţionăm cu Spilsorb, a fost montat încă din data de 30 decembrie dimineaţa un baraj absorbant ca să nu se extindă pata de produse petroliere în fluviul Dunărea. Personalul nostru monitorizează şi acţionează în permanenţă ca să rămână cantonată pata de produs petrolier în barajul respectiv”, a declarat Someşan.

Pe lângă sancţiunea aplicată de Garda de Mediu, şi SGA Mehedinţi a aplicat o amendă de 35.000 lei firmei respective, aceasta urmând să suporte şi cheltuielile de intervenţie pentru limitarea efectelor poluării, până joi fiind consumate peste 800 de kilograme de material biodegradabil.

Specialiştii susţin că, cel mai probabil, poluarea provine de la rezervoare nedezafectate la timp şi care se află pe platforma respectivă. În 24 decembrie 2013, o altă poluare cu produse petroliere s-a înregistrat pe fluviul Dunărea, în zona Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, în urma anchetei desfăşurate de comisarii Gărzii de Mediu societatea Cargil, care are un depozit de cereale în apropierea poltului, fiind amendată cu suma de 100.000 lei.

Cele mai citite

Procurorul Lucian Onea s-a întors la DNA Ploiești

Liderii PNL Prahova, în frunte cu baronul Iulian Dumitrescu-aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, și Roberta Anastase, sunt...

AmCham promovează România ca destinație pentru investiții americane în cadrul Forumului Economic SUA- România, organizat în premieră în SUA

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) anunță organizarea celei de-a 3-a ediții a Forumului Economic SUA – Romania, în premieră la Washington,...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă