19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPoliţia consolidează securitate în jurul Comisiei Electorale Centrale din Moscova

Poliţia consolidează securitate în jurul Comisiei Electorale Centrale din Moscova

Poliţia din Moscova a consolidat, duminică după-amiază, securitatea în jurul clădirii Comisiei Electorale Centrale, relatează Interfax, în pagina electronică, potrivit Mediafax.

 

O parte din bulevardul Bolşoi Cerkasski Pereulok a fost blocat cu maşini de curăţenie şi garduri metalice. Poliţia permite doar accesul presei acreditate, al personalului din cadrul agenţiilor de securitate şi al membrilor Comisiei Electorale Centrale.

Bulevardul din apropierea clădirii este plin cu echipaje de poliţie. Agenţii de securitate patrulează pe străzile învecinate, în timp ce pe Bolşoi Cerkassky Pereulok, persoane în uniformă îi întreabă pe trecători cu ce scop au venit în această zonă.

Rata de participare la alegerile din Rusia era la ora locală 18.00 (16.00 ora României) de 56,3 la sută, potrivit vicepreşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Leonid Ivlev.

Birourile de vot din regiunile situate în Extremul Orient rus s-au închis deja.

Printre cei care au votat se numără şi cosmonauţii ruşi Anton Şkaplerov, Anatoli Ivanişin şi Oleg Kononenko de pe Staţia Spaţială Internaţională.

O legătură TV a fost aranjată cu ajutorul comunicaţiilor americane între staţie şi Misiunea de Control din Koroliov, în apropiere de Moscova, între 13.15 şi 13.55 ora Moscovei, când Staţia Spaţială Internaţională trecea pe deasupra statului Hawaii.

Şeful comisiei electorale a folosit un canal de comunicare confidenţial pentru a informa cosmonauţii care sunt candidaţii la alegerile prezidenţiale şi fiecare dintre ei a ales un candidat.

Directorul serviciului de presă al Centrului de formare a cosmonauţilor, Dmitri Jukov, a completat buletinele pentru cosmonauţi şi le-a depus în urnă.

Cele mai citite

Peste 700 de rețete pentru Ozempic au fost falsificate. Administratorul unei clinici private, printre cei reținuți

Miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunțat reținerea a 13 persoane implicate într-o rețea care ar fi falsificat peste 700 de...

JYSK a lansat colecția de mobilier și accesorii de grădină pentru vara 2024

Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK a prezentat noua colecție de mobilier...

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, suportată de companii. Statul le decontează cu întârziere facturile plafonate

Plafonarea prețurilor la gaze și energie a dat peste cap inclusiv afacerile furnizilor care sunt nevoiți să suporte din propriul buget facturile mai mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă