18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialPokerStars achiziţionează Full Tilt Poker pentru jumătate de miliard €

PokerStars achiziţionează Full Tilt Poker pentru jumătate de miliard €

PokerStars a ajuns la o înţelegere cu Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ), Districtul Sudic al New York-ului, achiziţionând, în cadrul acestui acord, activele Full Tilt Poker şi luându-şi angajamentul de a returna integral clienţilor Full Tilt Poker din afara graniţelor SUA sumele avute de aceştia pe site-ul Full Tilt. Suma totală care urmează să fie plătită de PokerStars este de 547 milioane USD, plătibili în decurs de trei ani.

Suma plătită către Guvernul SUA va fi parţial utilizată pentru despăgubirea foştilor clienţi Full Tilt Poker din Statele Unite, printr-un proces de rambursare care va fi administrat de Departamentul de Justiţie. PokerStars a achitat toate sumele datorate propriilor clienţi din SUA, la scurt timp după închiderea operaţiunilor companiei în SUA. “Suntem încântaţi că am reuşit să lăsăm în urmă această chestiune şi să ne asigurăm capacitatea de a opera în Statele Unite ale Americii, atunci când legislaţia ne va permite acest lucru”, a declarat Mark Scheinberg, Preşedintele Consiliului de Administraţie al PokerStars. „Acest rezultat demonstrează că ne situăm în continuare pe primul loc în industria pokerului online şi că ne menţinem angajamentul ferm de a colabora cu guvernele şi autorităţile competente, pentru a asigura cele mai înalte standarde de protejare a jucătorilor”, a mai spus Scheinberg.

PokerStars intenţionează să relanseze Full Tilt Poker ca brand separat în majoritatea pieţelor, după numirea unei noi echipe de management, independente. Operaţiunile Full Tilt Poker vor continua să fie conduse de la Dublin, dar funcţia de supervizare regulatorie va fi transferată către Insula Man. 

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă