14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialPlanul de privatizări al Italiei pentru reducerea datoriei ţării

Planul de privatizări al Italiei pentru reducerea datoriei ţării

Italia va prezenta, până la sfârşitul anului, detaliile unui plan de reducere a datoriei statului, prin atragerea de fonduri din privatizări, incluzând probabil şi participaţii la companii aflate sub controlul statului, transmite Mediafax.

Statul intenţionează să vândă proprietăţi imobiliare, dar şi participaţii la companii, a declarat ministrul ministrul Economiei, Fabrizio Saccomanni, într-un interviu acordat unui post de televiziune din Italia, citat de Reuters.

“Analizăm toate opţiunile. Nu vreau să ofer mai multe detalii”, a spus el.

Guvernul intenţionează să înceapă până la sfârşitul anului să vândă active, a scris vineri Reuters. Vânzarea unei participaţii de 4% la compania petrolieră Eni, în valoare de 2,8 miliarde de euro, reprezintă o prioritate.

Autorităţile de la Roma lucrează la o listă de participaţii pe care le pot vinde fără să piardă controlul asupra companiilor respective, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Italia vrea să folosească fonduri obţinute din privatizări pentru a reduce datoria publică, care se situează la 133% din PIB.

Cele mai citite

Putin avertizează Occidentul „să nu se joace cu focul” permițând Ucrainei să folosească armele primite în atacuri în interiorul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat marţi Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul prin propunerea de a permite Ucrainei să...

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Putin avertizează Occidentul „să nu se joace cu focul” permițând Ucrainei să folosească armele primite în atacuri în interiorul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat marţi Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul prin propunerea de a permite Ucrainei să...
Ultima oră
Pe aceeași temă