Despre arta doamnei Alma Redlinger, octogenara cu har neobisnuit, energie tinereasca si suflet neobosit de rutina, eleva a profesorului Maxy, cu greu poti spune ceva nou, fata de volumul impresionant de aprecieri declansate in randul criticilor si al publicului din tara si strainatate, cu prilejul expozitiilor sale. Acum, aceasta creatie ni se infatiseaza intr-un amplu discurs plastic – la Galeria “Veroniki Art”, aflata in spatele Ambasadei R.P. Chineze – pe care indraznesc sa-l consider unul dintre cele mai importante si edificatoare evenimente expozitionale ale acestei prime jumatati a anului 2006. El reprezinta incununarea unui parcurs creator de sase decenii, insa fara sa-si propuna a insemna si o… retrospectiva. Este sinteza unui “stil” inconfundabil si a unei pilduitoare filosofii de viata, in care tensiunea interogatiilor dramatice coexista cu discretele elanuri lirice, rigoarea desenului se ingemaneaza in chip seducator cu imaginatia prodigioasa si cu rafinamentul culorilor, iar franchetea afirmatiilor, de o neasteptata vitalitate, este mereu populata de o invulnerabila feminitate, totul aflandu-se sub semnul tulburator si consecvent al sinceritatii ca o marturisire de credinta fata de maculatele expresii ale spectacolului vietii cotidiene.
Foarte multe lucrari sunt dedicate “atelierului”, unde spatiul material dobandeste valente calitative, amanuntul se incarca de sugestii poetice ori narative, adeseori autoreferentiale, iar peste personaje, carti si glastre cu flori, albume, fructe si vase de lut pluteste o delicata muzicalitate, nelipsita de aceeasi emotie a monologului cu fata… la oglinda (“Model in atelier”, “Verticala in atelier” etc.). Uneori creatoarea si modelul ei fac loc unor surprinzatoare “contraplanuri”, provocand o schimbare de perspectiva (“Artista si modelul”), menita sa impulsioneze atentia privitorului, disponibilitatile sale interpretative.
Foarte numeroase si variate ca motiv, dar si ca tonalitate cromatica, florile domniei sale, la “intrecere” cu obiectele ce par mereu insufletite prin aerul familiar si prin puternica impresie de prezenta subinteleasa a umanului, se alcatuiesc intr-o veritabila “iconografie” a vegetalului, pline de ingenuitate, de lirism, de muzicalitate. Fie in “Crini si evantai”, fie in “Maci” (cu acea explozie a rosului), fie in “Creanga pe fond albastru”, apoi in “Vasc” si mai ales in “Napoleoni si portocale” sau “Toamna”, ne intampina o savanta stiinta a armoniilor cromatice, de la “verdele crud” sau evanescent la brunul autumnal, care, sub imboldul prezentei acelui pian, din mijlocul expozitiei, ne fac sa auzim parca aievea si sa traim reveria “Romantei” din Concertul de pian numarul 20 de Mozart. Acest “reflux” liric, de sorginte clasica, este contrapunctat insa de lucrarile cu “instrumentisti”, cum este “Bateristul”, unde forta si laconismul expresiei, ca si modernitatea liniei tind sa ne descopere o noua fateta a personalitatii artistei.
In fine, un “capitol” distinct al expozitiei il alcatuiesc tablourile cu personaje feminine, fie in clipe invaluitor meditative, fie in atelier, in timpul lecturii ori insotite de instrumente muzicale. Avem imaginea unui fascinant dialog intre gama exceptionala a atitudinilor, a caror plasticitate corporala ne permite sa trecem de la misterul corpului uman la misterul si mai adanc al trairilor acestor personaje, si gama nu mai putin bogata, bine ritmata, a cromaticii mereu diferita, mereu plina de tensiuni lirice sau dramatice. Uneori, intre conturul personajelor realizate intr-o nervoasa “hasurare”, fundalul lucrarilor, in care deslusim alcatuiri geometrice dispuse pe verticala, si o crenguta ce se inalta, totusi, semet dezvaluindu-si fragezimea provocatoare dinlauntrul unui vas de sticla, ni se reveleaza “povesti” pline de pitoresc, de poezie, de muzica. O anumita predilectie pentru “barocul” punerii in pagina, pentru opulenta detaliului sau pentru eclerajul in care “petele” de lumina si umbra alterneaza potrivit unui limbaj inconfundabil, defineste cele mai multe lucrari din aceste cicluri “tematice”.
Nu mai putin edificatoare pentru obsesiile creatiei si implinirile acesteia sunt acele “structuri”, cuprinzand fie sase, fie noua tablouri, unde in centrul interesului autoarei se afla personajul feminin, intr-o varietate de atitudini, cum spuneam, dar cu o si mai pregnanta forta portretistica. Spre deosebire de celelalte personaje, din atelier, unde bucuria privirii este “impartita” intre subiect si mediul ambiental, aici, aceasta “gama” a desfasurarii observatiei sale asupra “eroinelor” unei nescrise povesti despre semeni pare sa oglindeasca dorinta chinuitoare a creatoarei de a-si “obiectiva” monologul interior, de a conferi “eului” o multitudine de replici, menite sa substantializeze si, repet, sa obiectiveze reactiile sale sufletesti si intelectuale in fata spectacolului vietii.
Culori si forme de un rar rafinament. Realitatea si ludicul intr-o ingemanare poetica niciodata pandita de ostentatii sau de calofilie. O expozitie in care profunzimea de spirit, talentul prodigios si cultura profesionala bine stapanite construiesc laolalta atributele unui autentic eveniment. Nu-l pierdeti!
