22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPeste 500 de morţi în urma epidemiei de holeră din Haiti

Peste 500 de morţi în urma epidemiei de holeră din Haiti

Mai mult de 500 de persoane au murit în Haiti din cauza epidemiei de holeră, informează Mediafax.

Conform unui bilanţ precedent, până în data de 3 noiembrie holera provocase moartea a 442 de persoane, iar alte 6.742 se aflau internate în spital.

Noul bilanţ, publicat pe site-ul Ministerului haitian al Sănătăţii, indică 501 decese şi 7.359 de persoane spitalizate.

Epidemia, declanşată la 20 octombrie, provoacă zilnic moartea a 32 de persoane, iar alte 404 sunt internate în spital, conform statisticilor oficiale.

Analize de laborator efectuate în Statele Unite au demonstrat că epidemia din Haiti este provocată de o bacterie similară unor tulpini specifice zonei Asiei.

Autorităţile haitiene se tem de o nouă extindere a epidemiei, ca urmare a inundaţiilor înregistrate după trecerea uraganului Tomas, care a afectat teritoriul ţării vineri. “Suntem îngrijoraţi din cauza condiţiilor sanitare în care trăiesc sute de mii de victime ale cutremurului din 12 ianuarie”, a declarat recent un reprezentant al Ministerului haitian al Sănătăţii.

Conform bilanţurilor anunţate de organizaţii nonguvernamentale, circa 1,3 milioane de haitieni trăiesc în tabere de refugiaţi după cutremur.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă