23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialPeste 20 de producători, prezenţi la cea de-a VIII-a ediţie a Târgului...

Peste 20 de producători, prezenţi la cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Mărului de la Fălticeni

În zilele de sâmbătă şi duminică, în Piaţa Nada Florilor din Fălticeni s-a desfăşurat cea de-a opta ediţie a Târgului Mărului n la eveniment au participat mai multe oficialităţi printre care primarul municipiului Vasile Tofan, preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, dar şi ministrul Transporturilor Anca Boagiu n au fost prezenţi peste 20 de producători ce i-au încântat pe curioşi cu numeroase soiuri de mere, dar şi cu preparate şi produse din carne, brânză sau produse de panificaţie şi de patiserie. Conform cumpărătorilor, preţurile au fost acceptabile, ele situându-se în jur de 2-3 lei pentru un kg de mere, în funcţie de soi. Flutur a ţinut să remarce atât potenţialul uriaş pe care îl are această zonă, cât şi lucrările de modernizare ce au schimbat faţa oraşului în ultimii ani

Muncipiul Fălticeni a fost în acest week-end gazda celei de-a VIII-a ediţii a „Târgul Mărului”. În acest an au participat peste 20 de producători de mere din bazinul pomicol Fălticeni, cu felurite sortimente de fructe. Evenimentul a avut loc în Piaţa „Nada Florilor”, la deschiderea oficială de la ora 10.00, fiind prezenţi atât primarul oraşului Fălticeni Vasile Tofan, preşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur, dar şi ministrul Transporturilor Anca Boagiu. Cu ocaziu Târgului Mărului au fost prezenţi şi producătorii locali de brânzeturi, preparate din carne, produse de patiserie şi dulciuri, dar şi piscicultori. Fălticenenii nu au ţinut cont de temperaturile relativ scăzute şi s-au înghesuit încă de la deschidere să admire şi să cumpere produsele expuse.De asemenea, tot în Piaţa Nada Florilor, locuitorii au putut asista şi la un spectacol folcloric organizat de Grupul Folcloric „Balada” – Clubul Copiilor Fălticeni, Formaţia de dansuri populare a Clubului Copiilor Fălticeni, Ansamblul „Trandafirul” din Fălticeni şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, şi-a cumpărat doi saci cu mere

Primarul Fălticeniului, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi de ministrul Transporturilor s-au plimbat pe la fiecare stand în parte, discutând cu producătorii locali despre planurile de viiitor şi încurajându-i să continue cu o mai mare energie în această direcţie. Anca Boagiu a profitat de ocazie şi a cumpărat doi saci cu mere din soiurile Golden şi Florina, mărturisind că va duce fructele mamei sale, căreia îi plac foarte mult merele. De asemenea ea a vizitat şi celelalte standuri din târg, iar de la un stand al Colegiului Tehnic „Mihai Băncescu” a cumpărat o traistă şi două feţe de masă, confecţionate manual de elevii liceului.

Ea a declarat că a fost plăcut surprinsă de ceea ce a văzut la Târgul Mărului de la Fălticeni, fiind impersionată atât de produsele expuse, cât şi de organizarea impecabilă a festivalului. De asemenea, ministrul Transporturilor a mai mărturisit că nu ştia că în zonă există aşa de multe soiuri de mere, exprimându-şi în acest sens admiraţia faţă efortul de producătoriilor locali. La rândul său, Gheorghe Flutur a menţionat că merele din bazinul pomicol Fălticeni sunt tot mai căutate de la an la an, producătorii având desfacere inclusiv în şcoli în condiţiile în care aceştia au câştigat licitaţia pentru merele ce sunt oferite elevilor printr-un program guvernamental. „Aşa cum i-am obişnuit pe locuitorii din zona Fălticenilor, toamna târziu când se termină de recotat mărul, aici se organizează Târgul de mere şi vreau să-i mulţumesc cu această ocazie domnului primar Vasile Tofan, care a organizat acest târg. Poate mai mult ca oricând acum am curajul să vin cu sufletul deschis şi oarecum mulţumit la această întâlnire când ştiu că produsele acestea foarte sănătoase şi foatre căutate au început să aibă mai multă desfacere decât cu câţiva ani în urmă. }in de asemenea să vă amintesc că producătorii de mere din această zonă au reuşit şi reuşesc să-şi vândă merele în şcoli. Acest program guvernamental cu merele în şcoli a fost câştigat prin licitaţie de oamenii din zona Fălticeniului şi mă bucur foarte mult în acest sens”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Flutur a mai spus că acţiunile de promovare a produselor bucovinene au inclus şi merele din zona Fălticeni şi a subliniat că mărul a devenit un simbol al mărcii Produs în Bucovina. „De asemenea vă amintesc că toate acţiunile noastre de promovare a produselor de aici din judeţul Suceava, au avut în standuri şi mere. Dacă am fost la Cluj, la Iaşi, la Bucureşti sau în altă parte, şi cei de la Fălticeni cu mărul lor au fost prezenţi şi aş putea spune că mărul a devenit în acest fel un simbol al produselor din Bucovina. Domnul primar Tofan a spus odată un lucru foarte frumos, şi anume că Fălticeniul deşi este la poarta Bucovinei s-a integrat perfect. De aceea văd că sunt în general mulţumiţi producătorii pentru că au piaţă, au unde să îşi vândă aceste produse. Săptămâna viitoare la sfârşit vom fi prezenţi din nou în Bucureşti cu Asociaţia producătorilor de carne, branzeturi, mere şi miere de albine. Vom merge în Parcul Vitan din Bucureşti pentru a încerca să găsim şi alte pieţe de desfacere. Acest lucru este unul cât se poate de îmbucurător şi sper să aibă o continuitate cât mai îndelungată,” a mai menţionat Flutur.

Flutur: „Oraşul Fălticeni învie pe zi ce trece”

Preşedintele CJ Suceava nu a ratat ocazia să tragă şi câteva concluzii cu privire la investiţiile şi lucrările ce s-au desfăşurat în municipiul Fălticeni în ultimii ani. Acesta a ţinut să sublinieze că au fost alocaţi foarte mulţI bani pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului şi că acest lucru se vede. De asemenea el şi-a exprimat şi dorinţa ca tinerii să fie preocupaţi şi ei de culturile de măr, specifice acestei zone. „Aş dori mai mulţi tineri să înfiinţeze culturi de măr şi dacă tot suntem la Fălticeni şi e o zi frumoasă aici, cred că acest oraş învie pe zi ce trece, dacă ne uităm la tot ce s-a realizat şi se realizează în această perioadă. Înainte de a începe târgul am parcurs puţin oraşul să vedem şi cum stăm cu strazile. {i am observat că majoritatea sunt străzi modernizate, străzi noi. Chiar şi aici în centru noi am alocat nişte bani ca să schimbăm faţa acestui oraş. Muzeele sunt şi ele, cel putin Muzeul Irimescu, dar şi Muzeul Apelor şi Casa Oamenilor de Seama, o încântare pentru noi în momentul de faţă. În această privinţă cred că Fălticeniul este oraşul care a cunoscut în ultimii doi – trei ani cea mai mare dinamică de dezvoltare în ceea ce priveşte infrastructura. Asta şi pentru că s-a implicat foarte mult primarul şi vreau să-l felicit şi să-l asigur de tot sprijinul meu şi al Consiliului Judeţean Suceava, în perioada care urmează”, a mai explicat Gheorghe Flutur.

Pe de cealaltă parte, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a mai ţinut să menţioneze faptul că la ediţia din acest an au participat peste 20 de producători şi că având în vedere progresele din ultimii ani în scurt timp, Staţiunea Pomicolă din Fălticeni va redeveni ceea ce a fost odată. „Ce aş mai putea eu adauga în cele spuse de domnul preşedinte ar fi că la Târgul Mărului sunt prezenţi peste 20 de producatori şi un lucru îmbucurător şi demn de luat în seamă este şi faptul că au apărut plantaţii private care fac performanţă chiar de nivel european, cu tehnologie europeana. {i încă un lucru demn de menţionat este că Staţiunea Pomicolă de la Fălticeni, cel puţin din punct de vedere economic, a început să-şi revină şi cred eu ca în doi sau trei ani de zile îşi va recăpăta destinaţia pe care a avut-o la începuturi”, a declarat Vasile Tofan.

Vin fiert, muzică populară, expoziţie canină – elementele care i-au încântat cel mai mult pe participanţi

Fălticenenii prezenţi încă de la ora deschiderii s-au arătat foarte interesaţi de merele dar şi de celelate produse expuse, mulţi dintre ei plecând acasă cu plasele pline. Unii dintre ei şi-au cumpărat doar câteva kilograme, mai mult pentru a-şi astâmpăra pofta, în timp ce alţii au profitat de această ocazie şi şi-au făcut adevărate provizii pentru iarnă, plecând de la târg cu saci întregi plini cu mere. Anul acesta producătorii s-au putut lăuda cu numeroase soiuri de mere, care îţi luau ochii de la depărtare şi care dacă nu te determinau să cumperi măcar te făceau să înghiţi în sec. În acest sens la târg au fost expuse sortimente începând de la Szampion, Ionathan, Idared, Golden, Gloster şi ajungând până la Auriu de Bistriţa, Sir Prize, Gold Spur, Redix, Noya Easigro, Iomgold, Ranet, Florina, etc. Preţul pentru un kilogram de mere a variat în funcţie de soi, de la 2 lei şi până la 3 lei iar un kilogram de gutui se putea cumpăra cu suma de 5 lei.

Producătorii prezenţi la târgului de anul acesta au declarat că în genere, anul acesta a fost unul bunişor, nici prea rău dar nici prea bun, marea majoritate susţinând că sunt mulţimiţi de cantitaea şi calitatea merelor recoltate. Pe de cealaltă parte, cumpărătorii au susţinut că preţurile sunt acceptabile, fără prea mari diferenţe faţă de anul trecut şi de asemea ei au ţinut să aprecieze şi calitatea fructelor, net superioare faţă de cele din pieţe şi chiar şi din unele magazine comerciale.Însă la Tărgul Mărului, nu au fost expuse doar mere ci şi alte produse tradiţionale din zona Bucovinei, cum ar fi brânzeturile, preparatele din carne, produsele de panificaţie şi patiserie.

De asemenea, cei prezenţi la târg au putut să cumpere şi peşte proaspăt dar şi miere şi produse din miere de albine. Pofticioşii ce nu s-au putut abţine au făcut adevărate cozi la standurile ce comercializau produsele sus-menţionate, cele mai căutate fiind dulciurile şi produsele de panificaţie şi patiserie. Cele mai „vânate” au fost plăcintele poale în brâu, învârtita moldovenească, cozonacul şi tartele cu fructe. Preţurile nu au fost tocmai mari, variind de la 1 leu pentru o gogoaşă glazurată şi ajungând până la 10 lei în cazul unui cozonac. Brânzeturile şi produsele din carne nu au fost nici ele ignorate de cumpărători, aceştia având posibilitatea să se aleagă între telemea, brânză de vaci, unt, caşcaval, pe de o parte şi cârnaţi de casă, tobă afumată şI diferite sortimente de salam şi parizer pe de cealaltă parte, în cazul produselor şi preparatelor din carne. Totodată cei care au petrecut mai mult timp prin centrul Fălticeniului şi nu s-au îmbrăcat prea gros s-au putut încălzi cu un pahar de ţuică sau vin fiert.

Numeroşi oameni s-au adunat în Piaţa Nada Florilor pentru a asista şi la un concert folcloric organizat de Grupul Folcloric „Balada” – Clubul Copiilor Fălticeni, Formaţia de dansuri populare a Clubului Copiilor Fălticeni, Ansamblul „Trandafirul” din Fălticeni şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava. În acest sens este de lăudat efortul copiilor de pe scenă ce au cântat fără nicio emoţie vreme de mai multe ceasuri. Un moment aşteptat de toţi cei prezenţi a fost expoziţia canină organizată de Clubul Naţional Bucovina, ocazie cu care pe scenă au defilat câini din rasa ciobănesc românesc de Bucovina. Tărgului Mărului de la Fălticeni, aflat la cea de-a opta ediţie, a fost organizat de Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliul Judeţean Suceava, Asociatia pomicultorilor din bazinul pomicol Fălticeni, Agropomicola Rădşeni, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava, Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Centrul Cultural Bucovina şi Clubul Naţional Bucovina.

Cele mai citite

Când războaiele se văd în bonul fiscal

Geopolitica încetează să mai fie un subiect rezervat diplomaților și analiștilor militari. Devine o problemă personală, care se măsoară în lei. Dacă estimările privind...

Industria auto românească pierde viteză: zeci de mii de locuri de muncă au dispărut, după recordul din 2018

Sectorul auto a ajuns la cel mai redus număr de angajați din ultimii peste 10 ani, pe fondul reducerii producției și al presiunilor tot...

Întreruperi de curent pe litoralul sudic. Mai multe stațiuni au fost afectate de avarii

Mai multe stațiuni din sudul litoralului românesc au rămas fără energie electrică începând de sâmbătă, după apariția unor avarii la rețeaua de distribuție.Echipele furnizorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă