18.9 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialPericol din cauza lipsei de personal

Pericol din cauza lipsei de personal

Departamentul clujean este cel mai vechi şi cel mai mare dintre serviciile şi birourile transilvănene ale Arhivelor Naţionale.

Şeful arhivelor clujene, Ioan Drăgan, trage un semnal de alarmă asupra pericolului degradării documentelor pe care le are în păstrare din cauza unei politici proaste a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în subordinea căruia se află instituţia.

Drăgan a explicat că de la 1 august organigrama instituţiei s-a redus cu o treime, de la 32 de posturi, la 21, în timp ce departamentul ar avea nevoie de cel puţin 40 de angajaţi pentru o bună funcţionare. „Din data de 1 august a intrat în vigoare o nouă organizare a Arhivelor Naţionale care înseamnă modificări structurale. Au fost coborâte în rang şapte servicii judeţene care au devenit birouri judeţene ale arhivelor. Evident că lucrul acesta este însoţit şi de o reducere masivă de personal. La Cluj aveam 32 de posturi, din care au fost reduse 11. Aşadar s-a operat o tăiere cu o treime a organigramei”, a spus Drăgan.

O mie de lei pe an pentru un hectar de podele

Şeful Serviciului Arhivelor Naţionale Cluj a mai spus că bugetul care i-a fost alocat pentru curăţarea spaţiilor şi a arhivelor pe care le are în subordine a fost, pentru tot anul, de aproape 1.000 de lei, în condiţiile în care desprăfuirea este una dintre cele mai importante operaţiuni în activitatea de păstrare a documentelor.

Arhivele clujene se înşiră pe 18.000 metri liniari de cutii, care se află depozitate în zece imobile diferite, care însumează aproape 11.000 de metri pătraţi de pardoseli. De curăţenia tuturor acestora se ocupă o îngrijitoare, iar suma pusă la dispoziţie de minister pentru această operaţiune este de 990 de lei pe an.

“Instituţia este de multă vreme depăşită la capitole esenţiale, cum ar fi conservarea documentelor. Avem o singură îngrijitoare pentru curăţenie. Avem depozite unde nu am putut intra de ani de zile şi asta este o problemă care stă la baza păstrării documentelor pentru viitoarele generaţii”, a spus Drăgan.

El a explicat că recent a primit un nou deposit, pe platforma de la Clujana, însă imobilul, deşi este proaspăt renovat, nu are system de climatizare, care este vital pentru buna păstrare a documentelor. Climatul în care se păstrează actele are nişte parametri destul de rigizi, respectiv o temperatură de 15 – 18 grade Celsius şi o umiditate de 55 – 60 la sută.”Dar îl folosim totuşi, pentru că, de fapt, avem depozite care arată şi mai prost”, a spus Drăgan.

Digitalizarea arhivelor nici nu a început

Şeful arhivelor clujene a spus că deşi ne aflăm în anul 2011, digitalizarea arhivelor nici nu a început.
“Arhivele Naţionale nu au fost niciodată o prioritate în minister şi nu sunt nici acum. Există un proiect de informatizare generală a arhivelor, dar trebuie ca el să fie depus, iar apoi câştigat. Va fi probabil o sursă generoasă, dar problema gestionării arhivei clasice rămâne, chiar şi în condiţiile în care ea este trecută pe suport digital”, a spus şeful arhivelor clujene.

În afară de această problemă, rămâne încă actuală ce a inventarierii documentelor pe hârtie, în condiţiile în care 3.500 de metri liniari de cutii cu acte nici nu au fost răsfoite. Acestea fac parte din arhivele oraşelor Dej şi Turda, preluate de Cluj.

Doar opt dintre cei 21 de angajaţi ai departamentului pot face muncă de teren, inspectorii au ca sarcină verificarea instituţiilor publice dar şi a agenţilor economici. Una din sarcinile cele mai importante este aceea că în cadrul acesor verificări inspectorii pot da peste documente cu adevărat valoroase, care s-ar putea pierde în cazul în care nu ar fi preluate la arhivele naţionale, deoarece de mult e ori oamenii neavizaţi nu ştiu să le conserve sau nu ştiu, pur şi simplu, ce valoare ara putea avea.

Cele mai citite

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...

Prin comasarea alegerilor, AUR pierde jumătate din numărul europarlamentarilor

Ultimul sondaj INSCOP ne confirmă predicțiile preelectorale: 1 + 1 nu fac 2 pe tabla rezultatelor celor două scrutinuri din 9 iunie 2024. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă