30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialPERCHEZIŢII la clubul Sportul Studenţesc. Vasile Şiman este suspectat de evaziune de...

PERCHEZIŢII la clubul Sportul Studenţesc. Vasile Şiman este suspectat de evaziune de 1,6 milioane lei

Poliţiştii fac, joi, percheziţii la Sportul Studenţesc din Capitală, administratorul şi finanţatorul clubului, Vasile Şiman, fiind suspectat de evaziune fiscală, după ce ar fi reţinut, dar nu ar fi plătit impozitele şi contribuţiile pentru jucători, producând un prejudiciu de 1,6 milioane de lei, potrivit Mediafax.

Poliţia Capitalei a anunţat că se fac verificări economico-financiare la o societate comercială, în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire de către reprezentanţii firmei a unor infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

“În fapt, poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada aprilie 2007 – februarie 2013, administratorul şi finanţatorul societăţii comerciale ar fi reţinut şi nu ar fi vărsat, în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă, impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă către bugetul consolidat al statului român, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei”, a precizat Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.

Surse din Poliţie au declarat că persoana vizată este Vasile Şiman, administratorul şi finanţatorul Sportului Studenţesc.

Poliţia Capitalei a precizat că a fost sesizată de mai mulţi angajaţi ai societăţii “cu privire la posibile inadvertenţe la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de prestări servicii, la plata remuneraţiei şi a primelor de joc în perioada anilor 2010 – 2012, precum şi la refuzul reprezentanţilor societăţii comerciale de a plăti drepturile salariale aferente lunilor ianuarie – martie 2013”.

Verificările sunt făcute de poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Mijlocaşul Viorel Ferfelea declara, în 10 aprilie, pentru MEDIAFAX, că a formulat o plângere penală împotriva finanţatorului Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, pe care îl acuză de fals în înscrisuri oficiale.

“Am făcut o plângere penală împotriva lui Vasile Şiman pentru ceea ce se întâmplă la Sportul. A adus acte pe care nu le mai ia nimeni în seamă în afara comisiilor sportive. A venit cu nişte dispoziţii de plată în care nu există semnătura mea şi în care scrie că am luat o mie de euro. Am fost declarat liber de contract pe fond, dar acum mi s-a băgat recurs. Cei de la club au venit cu dispoziţii de plată în care, pe lângă faptul că îmi acoperă toată suma, mă scot şi dator cu vreo mie şi ceva de euro“, spunea atunci Ferfelea.

Viorel Ferfelea preciza că va trebui să se prezinte la antrenamentele echipei Sportul Studenţesc până la o decizie definitivă a instanţelor sportive.

“Până nu se dă decizia definitivă, eu aparţin în continuare de clubul Sportul Studenţesc, dar unde aş putea să mă antrenez, când ei nu îmi oferă nimic dintre lucrurile pe care se obligă să le respecte?! Am mai reclamat că nu îmi oferă condiţii pentru antrenament, că nu mă lasă să mă pregătesc. Am făcut o plângere penală la care am adăugat actele false. El a venit cu un contract de închiriere, care nu era semnat nici de mine şi nici de proprietarul la care am stat”, spunea Ferfelea.

Mijlocaşul preciza că plângerea formulată de el împotriva lui Şiman va fi urmată şi de ceilalţi 14 coechipieri ai săi, care nu au fost lăsaţi să se antreneze la baza sportivă din Regie începând cu luna ianuarie.

“Gestul meu va fi urmat şi de ceilalţi colegi, chiar dacă vor câştiga sau nu la comisii. În afara celor 15 jucători mai sunt şi alte persoane care au făcut plângere penală împotriva clubului, cei de la bucătărie, foştii angajaţi”, adăuga Ferfelea.

Jucătorii Sportului Studenţesc au intrat în conflict cu finanţatorul Vasile Şiman din cauza restanţelor salariale pe care clubul le are faţă de ei.

Cele mai citite

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro unei femei transgen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie care obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro, plus cheltuieli de...

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă