16.8 C
București
sâmbătă, 14 iunie 2025
AcasăSpecialPERCHEZIŢII la CĂMĂTARI şi CONTRABANDIŞTI. Zece persoane, ridicate de DIICOT

PERCHEZIŢII la CĂMĂTARI şi CONTRABANDIŞTI. Zece persoane, ridicate de DIICOT

Zece români, sârbi şi bulgari au fost ridicaţi, luni, de autorităţi, ei fiind acuzaţi că făceau contrabandă cu ţigări aduse din Serbia, dar şi de acte de cămătărie, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că anchetatorii au ridicat de la locuinţele acestora 200.000 de lei şi 30.000 de euro, plus chitanţele fictive pentru sumele şi dobânzile primite.

Unul dintre acuzaţi este poştaş.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul SCCO Olt, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din zece persoane, cetăţeni romani, sârbi şi bulgari, specializaţi în contrabanda cu ţigări şi în săvârşirea de infracţiuni de violenţă”, informează, marţi, într-un comunicat DIICOT.

Din cercetarile efectuate în cauză a rezultat faptul că învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, având drept scop comercializarea ilegală a unor cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Serbia.

Potrivit DIICOT, învinuiţii au acţionat pe raza judeţelor Olt, Dolj şi Teleorman, obţinând beneficii financiare substanţiale din comiterea de acte de şantaj şi cămătărie. Învinuiţii au împrumutat mai multe persoane cu diverse sume de bani, pentru care au solicitat dobânzi lunare de 20-50%.

Pentru recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii gruparii, prin violenţă şi ameninţări, au obligat victimele să întocmească acte de vânzare-cumpărare pentru diferite imobile, le-au deposedat de cărţile de identitate şi, cu sprijinul angajatului unui oficiu poştal, au încasat în mod direct alocaţiile, ajutoarele sociale, precum şi alte drepturi băneşti ce li se cuveneau victimelor.

Marţi au fost efectuate un număr de 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Olt şi Teleorman, la locuinţele membrilor grupării.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt vor fi conduse 35 de persoane în vederea audierii, urmând ca dupa finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale in cauza.

 

Cele mai citite

CE de tineret: Spania U21-România U21 2-1/România a condus 80 de minute

România U21 a fost învinsă de Spania U21 cu 1-2, în etapa a doua a grupelor de la Campionatul European de tineret. 2025. Tricolorii...

Încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear uciși de Israel

Iranul a anunțat sâmbătă moartea altor trei oameni de știință din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ce ridică numărul experților din programul atomic...

Ministrul Mediului semnal de alarmă de la Praid: Salinitatea de zece ori peste capacitatea de gestionare a stațiilor de tratare

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări...
Ultima oră
Pe aceeași temă