Manastirea Agapia, vestita prin frumusetea ei, intarita si de pictura din tinerete a lui Nicolae Grigorescu, a fost foarte frecventata de scriitori, inainte si dupa primul razboi mondial. Printre ei s-a numarat si Alexandru Vlahuta, destul de bine cotat la vremea lui, care si-a inaltat aici si o casa, intr-un elegant stil rustic.
Prin exponate, casa, astazi memoriala, da o imagine sugestiva asupra vietii si operei scriitorului, un bun animator cultural, conducator, in colaborare, al mai multor reviste, printre care “Vieata”, “Samanatorul” si “Lamura”. Maica ghid e foarte mandra de oaspetele de odinioara al manastirii si da amanunte, unele pitoresti, din viata scriitorului, unele neintalnite nici in biografiile ce i-au fost dedicate.
Ce nu stie sau nu vrea sa spuna maica ghid este o cumplita intamplare petrecuta in familia scriitorului care l-a marcat, evident, pana la moarte.
Cineva, tot de la Agapia, care insa nu vrea sa-i apara numele in ziar, spune ca, desi Vlahuta a pretins toata viata ca s-a nascut intr-o familie de origine modesta, in realitate se tragea din boieri vechi, mici de rang, e drept, dar boieri. Insa parintele scriitorului a fost exclus din randurile boierimii, fiind singurul caz de acest soi din istoria noastra. Acest tata, ulterior calugarit, impreuna cu mama sa, deci cu bunica scriitorului, si-a ucis cu sange rece tatal. Nu am aflat daca, in afara de dezboierire, faptasii
si-au mai ispasit in vreun fel crima.
Desigur, Alexandru Vlahuta nu are nici o vina, dar tragedia din familia sa l-a urmarit permanent.
Si-asa era o fire foarte sensibila. Versurile lui, de vizibila influenta eminesciana, sunt foarte triste. Cu exceptia volumului “Romania pitoreasca”, mai luminos, celelalte carti de proza – “Din goana vietii”, “Cativa paraziti”, “Dan” – sunt si ele foarte pesimiste.
