23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialPD-L a castigat din primul tur alegerile la Pecica

PD-L a castigat din primul tur alegerile la Pecica

» Fostul viceprimar Petru Antal a obtinut peste 63% din voturi.

Orasul Aradean pecica are un nou primar. In urma alegerilor locale, viceprimarul Petru Antal (PD-L)a castigat cursa pentru Primarie.
Pecica este un oras linistit din apropierea granitei cu Ungaria, cunoscut in toata Romania prin vestita paine produsa pe plan local. Pentru ca aici traieste o insemnata comunitate maghiara si pentru a nu exista probleme si tensiuni etnice, strazile nu au nume, ci numere. Pecicanii, oameni cu stare materiala buna, au fost chemati la urne sa voteze un nou primar. Fostul primar PD-L, Iustin Cionca, pe care l-au ales de trei ori in fruntea Primariei, a demisionat din functie pentru ca a devenit deputat. Dupa o campanie electorala tumultoasa, cand mai multi ministri ai cabinetului Boc au venit in oras pentru a-si sustine candidatii, localnicii din Pecica au hotarat cine sa-i conduca in urmatorii ani.

Speriati ca daca nu-si aleg primarul din primul tur, vine Marian Vanghelie, presedintele PSD Bucuresti, asa cum a promis, si intr-o campaniei electorala de trei zile le arata ce inseamna primarit, pecicanii au iesit masiv la vot, chiar daca in cursul zilei a si plouat. Astfel, prezenta la vot a fost de peste 61 la suta. Ei l-au ales in functia de primar pe democrat-liberalul Petru Antal, pentru ca au considerat ca au nevoie de continuarea proiectelor care au fost incepute in orasul lor. Antal a obtinut 3.829 voturi (63,5%). El a fost urmat de liberalul Francisc Campan cu 807 voturi (13,4%) si de Gheorghe Sabau, PSD, cu 730 voturi (12,1%).

Partidele aradene au dus o adevarata lupta pentru Pecica, deoarece PD-L Arad avea noua dintre cei zece primari de orase din judet. Presedintii filialelor judetene ale partidelor politice au avut o mare ambitie in castigarea fotoliului de primar la Pecica, oras considerat bastion al PD-L: fostul primar este deputat PD-L, liderul grupului PD-L din Senatul Romaniei, Constantin Igas este tot pecican, la fel ca si deputatul Petru Farago, UDMR (a carui familie provine din satul apartinator, Turnu). Filiala PD-L din Pecica a fost infiintata de catre Gheorghe Falca, finul lui Traian Basescu, care in perioada stagiaturii petrecuta in zona i-a cunoscut pe actualii lideri PD-L din oras.

Cele mai citite

Numărul turiștilor români care au călătorit în Germania în anul 2023 a crescut cu 20% față de anul 2022

În anul 2023, turiștii români au efectuat 760.000 de călătorii cu cel puțin o noapte de cazare în Germania. În comparație cu anul precedent,...

Există “probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”. Rusia își pregătește rachetele nucleare în Districtul Militar Sud, cel mai apropiat de România

Federația Rusă a început un exercițiu militar în Districtul Sud, aceasta fiind regiunea din Rusia care se întinde până la Marea Neagră și în...

Ciucă, mesaj clar: “România nu poate fi intimidată de nimeni”

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au fost prezenți la târgul internațional Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, acolo unde au examniat mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă