13.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialPaulo Sergio: Ar fi un cadou fantastic pentru mine să ne calificăm

Paulo Sergio: Ar fi un cadou fantastic pentru mine să ne calificăm

Antrenorul echipei CFR Cluj, Paulo Sergio, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ar fi un cadou fantastic pentru el dacă formaţia sa se va califica în optimile de finală ale Ligii Europa, mai ales că în urmă cu o zi a împlinit 45 de ani, conform Mediafax.

“Ar fi un cadou fantastic pentru mine să ne calificăm, ţinând cont că ieri (n.r. – marţi) a fost ziua mea. La Milano am arătat competitivitate şi spectacol şi trebui să o facem din nou. Nu sunt de acord că nu am fost ofensivi la Milano şi cred că va trebui să fim mai agrsivi în ultimii 20-30 de metri din atac şi să luptăm să stopăm contraatacurile lor. Jucătorii trebuie să fie mai încrezători. Kapetanos şi Bjelanovici au avut ghinion, nu s-au antrenat 3-4 săptămâni şi au început pregătirile doar de câteva zile. Sunt departe de cea mai bună condiţie fizică a lor, dar sunt în lot şi îi voi folosi în funcţie de această condiţie a lor. Am fost ghinionişti să pierdem ambii atacanţi“, a spus Paulo Sergio.

Tehnicianul campioanei României nu este de acord cu presiunea care se puncte pe antrenorul formaţiei Internazionale Milano, Andrea Stamaccioni: “Un antrenor când nu câştigă este mereu în pericol. Cred că Andrea Stramaccioni are un parcurs bun, nu înţeleg şi nu sunt de acord cu presiunea care se pune pe el”.

Fundaşul Ricardo Cadu a afirmat că CFR Cluj are puţine şanse de calificare. “După 0-2 în Italia ne va fi foarte greu. Şi înainte de tur era greu pentru că Inter este o echipă foarte bună, dar noi ne vom juca şansa. Nu vreau să mai vorbesc despre colegii plecaţi de la echipă, au fost jucători buni, dar acum noi cei care am rămas trebuie să ne facem treaba şi să câştigăm. După înfrângerea din campionat cu Fiorentina, scor 1-4, cred că Inter va dori să demonstreze că a fost doar un accident.  Sincer cred că mai avem puţine şanse să continuăm în Europa şi ne dorim să facem o partidă foarte bună mâine (n.r. joi). Putem să batem pe Inter, pentru că în tur am avut şi ghinion. Ei au dat două goluri din două şuturi. Trebuie să evităm contraatacurile lui Inter, iar dacă vom reuşi acest lucru vom avea o partidă bună şi vom câştiga “, a precizat Cadu.

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă