10.4 C
București
vineri, 28 martie 2025
AcasăSpecialParchetul General infirmă zvonurile privind decesul copilului muşcat de câini

Parchetul General infirmă zvonurile privind decesul copilului muşcat de câini

Toate zvonurile potrivit cărora Ionuţ Anghel a fost ucis de câini de luptă sau în alte condiţii decât cele declarate oficial, au fost infirmate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii spun că ”informaţiile vehiculate nu au la bază un suport provenind din materialul probator administrat până în prezent în acest dosar”, potrivit parchetului General.

Cercetările nu au fost încheiate. Dosarul se află în faza actelor premergătoare şi vor mai fi audieri în acest caz.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru vineri. A suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer

Regele Charles al III-lea și-a anulat toate angajamentele pentru ziua de vineri, după ce a suferit efecte secundare în urma tratamentului pentru cancer, a...

Marco Rubio face bilanțul Departamentului de Stat: 300 de vize anulate

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că Departamentul de Stat ar fi anulat peste 300 de vize și a avertizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă