22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialParchetul General dă dreptate preşedintelui Băsescu în disputa cu Roşca Stănescu: "operaţiunile...

Parchetul General dă dreptate preşedintelui Băsescu în disputa cu Roşca Stănescu: “operaţiunile menţionate în mesajele swift nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate”

Parchetul General confirmă FALSUL  lansat de parlamentarul Sorin Roşca Stănescu potrivit căruia, în campania electorală din 2004,  Alianţa DA şi Traian Băsescu ar fi fost finanţaţi ilegal cu 7 milioane de dolari de o firmă off-shore controlată de Vîntu.

Parchetul General, într-un comunicat transmis României Libere, anunţă: “Declaraţiile publice ale domnului senator Sorin Roşca Stănescu relevă aceleaşi aspecte cu cele cuprinse în denunţul penal formulat de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în legătură cu un eventual transfer de bani din străinătate către Alianţa Dreptate şi Adevăr, ce a fost efectuat în anul 2004.

Cele cuprinse în denunţ constituie obiectul dosarului nr. 1785/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. La data de 08.11.2013, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a comunicat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în urma verificărilor efectuate,<<operaţiunile menţionat în mesajele swift, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate>>.

Concluziile verificărilor vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, care în prezent este în faza actelor premergătoare”.

Citeşte şi: Antonescu: Dacă ce a spus SRS e fals, propun excluderea lui din PNL

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat pentru România Liberă că proba principală în această dispută este concluzia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, instituţia îndrituită să urmărească circulaţia banilor. 

Sorin Rosca Stanescu l-a acuzat, într-o declaraţie politică, pe Traian Băsescu de spălare a 7 milioane de dolari  în campania prezidenţială din 2004. Banii ar fi fost primiţi de la o firmă off-shore din Cipru, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu. Atunci, Roşca a pus în circulaţie şi nişte documente.

Citeşte şi: SRS: Procurorii pot să verifice dacă ce spun este adevărat! Antonescu: vom vorbi cu el să vedem cu ce-şi susţine acuzaţiile

Traian Basescu a respins acuzaţiile. Preşedintele a spus ca Roşca este un “mincinos prost” , arătînd că documentele acestuia sunt false deoarece într-un cont în lei nu pot fi transferaţi dolari ( valută). Băsescu a mai spus că dacă ar fi adevarate susţinerile lui Roşca Stănescu, atunci el ar trebui să plece după “preasinucisul” Năstase .

La rândul său, Sorin Ovidiu Vintu, care controla în 2004  firma offshore ce apărea pe ordinele de plată prezentate de parlamentarul PNL, a infirmat acuzaţiile lui Roşca Stănescu. Vîntu  a spus că nu a plătit nici un leu către Alianţa DA sau Traian Băsescu, precizând  că Roşca “a fost minţit”.

Citeşte şi: Sorin Ovidiu Vântu: SRS a fost minţit

Cele mai citite

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

Țara care va implementa săptămâna de lucru de şase zile

Grecia urmează să implementeze o săptămână de lucru de șase zile, într-un efort de a combate deficitul de muncitori calificați, o problemă acută în...

Premierul Ciolacu va asista la meciul România – Ucraina, la München

Premierul României, Marcel Ciolacu, va asista la meciul de fotbal România - Ucraina, din cadrul Campionatului European, care se desfășoară în Germania. Meciul România -...
Ultima oră
Pe aceeași temă