Peste 2.000 de oameni s-au adunat vineri în Piața Victoriei, la un protest organizat de mai multe organizații civice.
Acțiunea a avut loc după trei decizii ale Justiției pronunțate joi, pe care inițiatorii manifestației le consideră defavorabile unor actori politici care îl susțin pe liderul PNL și premierul interimar, Ilie Bolojan.
Evenimentul s-a desfășurat sub sloganul „E nevoie să apărăm democraţia” și a avut ca principal mesaj necesitatea unei justiții independente și a unor instituții publice care să funcționeze în interesul cetățenilor.
Sloganuri împotriva sistemului judiciar și a clasei politice
Participanții au scandat lozinci precum „Nicuşor trădător”, „PSD – ciuma roşie” și au criticat ceea ce au numit „capturarea justiţiei”.
De asemenea, mai mulți protestatari au acuzat influențe politice asupra sistemului judiciar.
Pe pagina oficială a evenimentului, organizatorii au transmis următorul mesaj:
„Când justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, vocile cetăţenilor cer dreptate. Când instituţiile acţionează parcă doar la ordin este o datorie patriotică să protestăm împotriva unui stat capturat. Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia. Am fost sute de mii în stradă pentru Justiţie, NU corupţie!”.
Participanții cer reforme și mai multă transparență
Printre cei prezenți s-au aflat numeroși tineri, familii cu copii și reprezentanți ai societății civile.
Mulți au declarat că au venit pentru a susține independența Justiției și pentru a cere schimbări reale în funcționarea instituțiilor statului.
Deputatul Radu Mihaiu a afirmat: „Am venit cu fetița mea. Nu putem avea justiție fără să avem dreptate. Lucrurile astea nu mai pot să continue, oamenii au înțeles că justiția nu poate să aibă pașii ăștia făcuți… prin coincidență.”
Alți participanți și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa progreselor în viața publică și față de modul în care sunt gestionate unele dosare importante.
Organizatorii solicită răspunsuri din partea autorităților
Marian Rădună, unul dintre organizatori, a cerut clarificări privind mai multe subiecte controversate din sistemul judiciar.
„Avem niște liste făcute de CSM, avem șefa Înaltei Curți care dă telefoane și lasă impresia că intervine în dosare, avem un dosar 10 August în care un magistrat militar ne spune că faptele nu există și așteptăm răspunsuri de la autoritățile care trebuie să vină să ne spună ceva”, a declarat acesta.
Protestul s-a încheiat după aproximativ patru ore. Printre organizatori s-au numărat organizațiile civice „Corupția ucide”, „Rezistența”, „Inițiativa România” și „Asociația MEA”.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.