5.3 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecialParchetul de pe lângă Tribunalul Mureș: Nu au fost luate măsuri preventive...

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș: Nu au fost luate măsuri preventive față de medicul chirurg de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, procurorul Gheorghe Costea, a precizat, marți, că nu au fost luate măsuri preventive față de chirurgul de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, suspectat de acte de corupție, potrivit Agerpres.

„Au fost efectuate cinci percheziții, au fost ridicate înscrisuri care urmează să fie analizate. De asemenea, au fost solicitate înscrisuri de la instituția angajatoare, iar în momentul în care ne vor fi puse la dispoziție, se va decide care sunt persoanele care urmează să fie audiate și care va fi obiectul audierii. Nu s-a luat nicio măsură preventivă, este un denunț care privește o faptă de corupție, respectiv, luare de mită (…) Nu e adevărat că s-ar fi ridicat arme de vânătoare, ci înscrisuri”, a declarat presei procurorul Gheorghe Costea.

În urmă cu o zi, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au efectuat o serie de percheziții la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș și în alte câteva locații, în cazul unui doctor suspectat de acte de corupție.

 Mai multe percheziții au avut loc, luni dimineața, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, cât și la mai multe domicilii, în cazul unui doctor bănuit de fapte de corupție. Perchezițiile au fost efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Direcția Generală Anticorupție (DGA) preciza, într-un comunicat de presă, că cele cinci percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul. Potrivit procurorilor, medicul specialist în chirurgie cardiovasculară, M.M.L, ar fi condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani.

„Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale obținute astfel, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză”, mai precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, alături de ofițerii S.J.A. Mureș, la percheziții participă lucrători ai Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Cluj, Covasna și Harghita, precum și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.

Cele mai citite

Iohannis se întâlnește cu reprezentanții Bisericii Greco – Catolice la Blaj

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, astăzi, la Blaj, cu Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi va participa la un eveniment comemorativ...

Iohannis a semnat decretul privind numirea noului șel al Statului Major al Armatei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul privind numirea în funcţia de şef al Statului Major al Apărării a general-locotenentului - cu trei stele...

Iohannis se întâlnește cu reprezentanții Bisericii Greco – Catolice la Blaj

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, astăzi, la Blaj, cu Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi va participa la un eveniment comemorativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă