21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialParanghelii de "Paştele blajinilor"

Paranghelii de “Paştele blajinilor”

Grupurile de rromi organizează petreceri cu muzică şi grătare în cimitirele din Galaţi.

La Galaţi, tradiţiile de „Paştele blajinilor” au fost date peste cap, slujbele citite de preoţi fiind „bruiate” de muzica de petrecere, iar fumul de tămâie amestecat cu fumul grătarelor cu mici şi cotlete de porc. Potrivit tradiţiei, după ce preotul sfinţeşte ouăle roşii, cozonacul şi mâncarea, se dă de pomană, iar rudele trebuie şi ele să mănânce măcar un ou sau o bucată de cozonac.

Dacă până acum 2-3 ani aceste tradiţii erau respectate şi sărbătoarea era întâmpinată cu smerenie de creştinii care veneau la cimitir ca să se roage pentru odihna sufletelor celor apropiaţi şi să dea pomană săracilor, acum cimitirele au devenit locuri de petreceri copioase, cu grătare, şpriţuri şi acordeoane. Ca şi anul trecut, timp de două zile, grupuri de rromi au luat cu asalt Cimitirul „Eternitatea”, organizând veritabile paranghelii.

Chiar şi zona Cimitirului Eroilor, unde sunt şi mormintele celor doi tineri militari ucişi în Afganistan, era înecată în fumul grătarelor. „Degeaba venim noi să sfinţim mormintele cu tămâie, dacă ei au umplut cimitirul cu fum de grătar”, ne-a declarat Elena Patriche. Poliţiştii comunitari, cărora mai mulţi gălăţeni le-au cerut să oprească sacri¬legiul le‑au răspuns că „e spaţiu public şi fiecare face ce vrea”. Peisajul era dezolant şi din cauza munţilor de gunoaie de pe aleile cimitirului. Dacă în anii trecuţi, municipalitatea se ocupa mai mult de curăţenia cimitirului în preajma „Paştelui blajinilor”, acum edilii par să fi uitat de asta. „Nu au mai ridicat gunoiul de joi. Le plătim degeaba taxe, că nu îi interesează”, ne-a spus o bătrână.

ULTIMA ORĂ: Trupele speciale au descins în cimitir ieri, la închiderea ediţiei, pentru a opri astfel de practici.

Cele mai citite

Cutremur în România, cu magnitudinea 4,1 

Un cutremur de intensitate medie, având magnitudinea de 4,1 pe scara Richter, a avut loc marți după-amiază, la ora 18:32, în județul Buzău, conform...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă