In 1990 si in anii urmatori, dl Ion Iliescu a fascinat o lume intreaga din Romania, cu exceptia majoritatii intelectualilor, care vedeau in el un element de continuitate a comunismului, iar nu revolutia visata. Ion Iliescu se legitima in fata multimilor, stia ca poate oricand sa faca apel la ele, ba a si facut-o nu o data, spre a-i pune cu botul pe labe pe opozanti. Mineriadele stau marturie pana in ziua de azi si or sa ramana in istorie. In fond, era scoala regimului trecut, care s-a sfarsit si el tot cu un apel la mase: "Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale si a poporului roman". Ceea ce nu i-a mai reusit lui Nicolae Ceausescu, nici macar cu suta de lei oferita din balconul CC, avea sa-i reuseasca insa lui Ion Iliescu, ani de-a randul, ba cu mortadela, ba cu "linistea noastra", ba cu alte scamatorii.
Dar ulciorul, se zice, nu merge de multe ori la izvor; pana la urma se sparge. si cand se sparge apare un alt ulcior, la fel de sigur pe sine, care merge la izvor exact pana cand se sparge. si dl Emil Constantinescu a afirmat o data ca poate face anumite numiri pentru ca are sprijinul electoratului. Deja nu se mai spunea pur si simplu popor, ci, mai european, electorat. si n-a mai avut nici dl Emil Constantinescu sprijinul electoratului, la scurta vreme dupa ce-l avusese.
Un caz special pare a fi dl Traian Basescu. Domnia sa are intr-adevar sprijinul electoratului, dar prefera sa se intoarca la mai grosul "popor", care cuprinde mai bine multimile si le face sa se simta luate in seama. Domnia sa le-a promis maselor ca va termina cu sistemul ticalosit, pe care dl Ion Iliescu abia il intemeia, in anii cand acelasi popor il aclama si-i ura sa fie tare "cum a fost stefan cel Mare". E drept, sustinatorii ferventi ai dlui Traian Basescu sunt, de data asta, intelectualii, cei care incercasera sa i se opuna, cam fara succes, dlui Ion Iliescu si sistemului domniei sale. Le-a venit si dumnealor randul sa se lase sedusi de un presedinte pentru linistea domniilor lor. E drept, dl Traian Basescu le-a/ne-a dat ceea ce visau/visam inca de la "democratia originala" cu Cozma paznic, si anume condamnarea formala, publica a comunismului. Cei care erau aratati cu degetul si cu ura in 1990 de tatele feseniste hoardelor de mineri pentru a fi casapiti s-au trezit, in sfarsit, reprezentati de un presedinte. Acesta, sa nu uitam, s-a recunoscut singur, in fata lui Adrian Nastase, ca fost comunist. Ce mai conteaza? A condamnat comunismul, vrea sa eradicheze coruptia, e bun, il sustinem. Analiza a ramas numai la adversarii traditionali ai unor asemenea programe. Acesta este un lucru recurent la noi: atunci cand ni se flutura doua-trei idei pe care le aveam, gata, lasam garda jos. Garda, in cazul acesta, ar fi analiza rece, pe cat posibil obiectiva. Puse cap la cap toate datele dlui Traian Basescu, nu sunt convins ca ar mai rezulta chiar un erou al timpurilor noastre. E drept, nici un Ion Iliescu redivivus. Fiecare la vremea lui, in Europa lui. Pe vremea dlui Ion Iliescu Uniunea Europeana nici nu exista in forma de azi.
Pe Ion Iliescu l-au sustinut masele, pe Traian Basescu il sustin intelectualii. Ma rog, o anumita parte. Mare. Noutatea este ca pe Traian Basescu il sustin si masele. Cele care mai raman dupa ce isi numara dl Becali voturile.
