25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialOspăţ teatral la final de FNT

Ospăţ teatral la final de FNT

Festivalul Naţional de Teatru se apropie de sfârşit. Doar în acest weekend mai puteţi vedea unele dintre cele mai importante montări din ţară adunate sub aceeaşi umbrelă la Bucureşti.

 

Din pricina nenu­măratelor solicitări, două dintre spectacole şi-au suplimentat reprezentaţiile. Astfel că „Mai întâi te naşti”, spectacolul Teatrului „Andrei Mureşan” din Sfântu Gheorghe, în regia lui Radu Afrim, va putea fi văzut astăzi, la Teatrul Odeon, pe lângă reprezentaţia deja programată de la ora 21.00, şi de la ora 15.30. Tot cu o reprezentaţie de tip matineu s-a suplimentat şi spectacolul Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, „Neguţătorul din Veneţia”, regia Laszlo Bocsardi, care se va juca vineri, de la ora 18.00, şi sâmbătă, de la ora 11.00 şi 18.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, sală ce va purta în curând numele lui Liviu Ciulei. 

Odă inadaptabilului

„Mai întâi te naşti”  este o o superbă jucărie teatrală în care redescoperim poezia unei lumi de inadaptaţi. Toată galeria de marginali, de încercări nereuşite de oameni de succes, are în ea o frumuseţe sfâşietoare. Toţi loserii aceia aflaţi la marginea societăţii comercial-corporatiste, respinşi de ea aşa cum un corp bolnav respinge transplantul unui organ sănătos, poartă în ei un grăunte de umanitate autentică de care lumea ultratehnologizată de azi, în care până şi sentimentele sunt programate, vrea să scape cu orice preţ.  Până la urmă cine e mai frumos şi mai întreg la suflet, cel perfect încadrat în societate şi în „câmpul muncii” sau cel atins uşor de nebunie, care refuză încartiruirea?

Printre alte spectacole ce merită văzute se numără „Despre iubire la om”, după Cehov, în regia lui Alexandru Dabija, montat la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, ce se va juca sâmbătă, de la 21.30, şi duminică, de la ora 18.00,  la Sala Mare a TNB, „Îngropaţi-mă pe după plintă”, regia Yuri Kordonski, duminică, ora 18.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, „Ivanov”, regia Andrei Şerban, sâmbătă şi duminică, ora 18.00, tot la Bulandra, dar la sala de la Grădina Icoanei, „Cântăreaţa cheală şi Lecţia”, regia Victor Ioan Frunză, vineri, ora 20.30, la Comedie, şi „Furtuna”, montare semnată tot de Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural pentru UNESCO, duminică, de la ora 18.00. 

Pasionaţii de teatru-dans pot miza pe „Yerma”, de Federico Garcia Lorca, montat de Laszlo Beres la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ce se va juca la Sala Atelier a TNB, sâmbătă de la 19.30 şi duminică de la ora 18.00. 

Cele mai citite

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...

Rusia începe un exercițiu cu arme nucleare tactice

Forțele ruse au început prima etapă a exercițiilor care implică „antrenamente practice în pregătirea și utilizarea armelor nucleare non-strategice”, a anunțat marți Ministerul Apărării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă