14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialOpoziţia din Ucraina cere alegeri prezidenţiale şi legislative anticipate

Opoziţia din Ucraina cere alegeri prezidenţiale şi legislative anticipate

Opoziţia din Ucraina a reiterat, sâmbătă, apelul privind demisia preşedintelui Viktor Ianukovici şi convocarea alegerilor prezidenţiale anticipate. Iulia Timoşenko a lansat un apel la organizarea de manifestaţii pentru înlăturarea de la putere a “dictaturii” preşedintelui Viktor Ianukovic

“Revendicările sunt demisia ministrului de Interne, o anchetă privind violenţele forţelor de ordine, convocarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate”, a declarat Arseni Iaţeniuk, un lider al Partidului Batkivscina (Patria).

Liderii opoziţiei ucrainene se vor întâlni cu ambasadori ai statelor UE

Liderii opoziţiei ucrainene se vor întâlni, sâmbătă, cu ambasadori ai statelor Uniunii Europene, pe fondul protestelor faţă de refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu UE, relatează AFP.

 

“Vom avea o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene şi ne vom adresa partenerilor occidentali: vremea pentru discuţii a trecut”, a declarat Arseni Iaţeniuk, un lider al partidului Batkivscina (Patria).

Iulia Timoşenko face apel la manifestaţii pentru înlăturarea “dictaturii” Viktor Ianukovici

Lidera opoziţiei ucrainene, Iulia Timoşenko, a lansat un apel la organizarea de manifestaţii pentru înlăturarea de la putere a “dictaturii” preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.

“Mă adresez tuturor ucrainenilor pentru a le cere să se ridice împotriva dictaturii regimului Ianukovici”, a transmis Timoşenko din închisoare.

“Nu plecaţi de pe străzi până ce regimul nu va fi înlăturat pe cale paşnică”, a spus Timoşenko. Luni, Timoşenko a intrat în greva foamei pentru a denunţa refuzul Kievului de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. UE a condiţionat semnarea acordului de asociere de eliberarea Iuliei Timoşenko.

Forţele de ordine au intervenit violent, sâmbătă dimineaţă, pentru dispersarea manifestanţilor opoziţiei adunaţi în centrul Kievului, zeci de protestatari fiind răniţi. “Manifestanţii au fost dispersaţi cu brutalitate, zeci de persoane fiind rănite, iar alte zeci fiind reţinute”, a declarat deputatul Andrei Şevcenko. “Ucraina nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie”, a adăugat el.

Site-ul de ştiri al opoziţiei Ukrainskaia Pravda a difuzat imagini care arată manifestanţi având sânge pe feţe. De asemenea, înregistrări video surprind intervenţia brutală a forţelor de ordine.

Liderii opoziţiei ucrainene au cerut, vineri seară, demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, după refuzul acestuia de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană. “Cerem demisia preşedintelui Ianukovici”, au declarat principalii lideri ai opoziţiei într-o rezoluţie citită vineri seară în faţa celor aproximativ 10.000 de manifestanţi adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev.

“Cerem iniţierea procedurii de demitere a preşedintelui de către Parlament şi organizarea alegerilor prezidenţiale înainte de anul 2015”, a declarat Arseni Iaţeniuk, un apropiat al Iuliei Timoşenko.

“Sabotarea semnării acordului de asociere este un act de trădare”, a spus, la rândul său, Vitali Kliciko, fost campion la box şi liderul partidului Udar.

Preşedintele Viktor Ianukovici a renunţat, săptămâna trecută, la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE potrivit Mediafax.

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă