9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialO profesoară de la UBB, găsită MOARTĂ după cinci zile, pentru că...

O profesoară de la UBB, găsită MOARTĂ după cinci zile, pentru că medicii de la ambulanță nu au spart ușa

O profesoară de la universitatea Babeș Bolyai din Cluj, Simona Bernat, a fost găsită moartă în casă, la cinci zile după deces. Femeia în vârstă de 41 de ani sunase la 112 întrucât i se făcuse rău. Medicii de la ambulanță au venit la locul solicitării, însă, cum nu au găsit ușa deschisă, au plecat, relatează site-ul local buzznews.ro.

Duminica trecută, în jurul orei 10:00 dimineața, Simonei Bernat i s-a făcut brusc rău și a sunat la 112 după ajutor. Ambulanța a venit repede, dar medicii au găsit ușa încuiată. Cum profesoara de la UBB n-a mai putut deschide ușa, întrucât făcuse infarct, medicii de pe ambulanță nu au insistat și au plecat.

Serviciul de Ambulanță Cluj  au confirmat, pentru buzznews.ro, că doar cei de la Pompieri au dreptul să spargă ușa, iar intrarea personalului de la ambulanță se face în prezența Poliției.

Femeia a fost găsită abia joi, fără suflare, de către sora ei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (ISU), Andrei Biriș, a declarat, pentru buzznews.ro, că intervenția echipelor a fost solicitată de către un vecin.

”Am fost solicitați de un vecin al dânsei, îngrijorat de un miros specific ce venea pe căile de aerisire. Poliția a sosit prima la fața locului iar echipa de descarcerare a procedat la spargerea ușii pentru a se putea pătrunde în locuință. Precizez că accesul forțat de către echipele noastre se poate face doar atunci când viața unei persoane se află în pericol. Trebuie însă luat în considerare și faptul că foarte multe persoane abuzează de obligația serviciului de urgență de a răspunde solicitării, chiar dacă nu sunt cazuri de urgență, și de puzderia de apeluri false sau adrese greșite, cu intenție sau nu”.

Dr. Horia Simu, șeful Serviciului de Ambulanță Cluj, a spus că va asculta înregistrările apelurilor de la 112, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce s-a petrecut.

”Apelul a fost primit duminică la 10 dimineața. Echipajul s-a deplasat la adresa indicată, la un bloc cu interfon. Nu li s-a răspuns la interfon. Au reușit în cele din urmă să intre în bloc cu ajutorul unei vecine, care le-a deschis. Apoi, nu au putut intra în apartament. Au sunat la dispecerat pentru a cere numărul de la care s-a făcut apelul. Au apelat-o de mai multe ori, dar nu li s-a răspuns. Au ascultat la ușă pentru a surprinde ceva mișcare, nu se auzea nimic, au apelat din nou, au bătut în ușă. Au stat acolo circa 15 minute, după care au trebuit să-l clasifice caz negăsit”, a declarat Simu.

El a ținut să precizeze că acestea sunt procedurile și a subliniat că nu se poate pătrunde pe proprietate privată fără mandat sau ”dacă nu ai certitudinea că cineva e în pericol”. 

De asemenea, Horia Simu a precizat că luni va iniția o procedură de cercetare în acest caz. Astfel, va asculta înregistrarea apelului și concluzia medicului legist.

Simona Bernat avea 41 de ani, era lector universitar în cadrul UBB și membru fondator și președinte al Asociației Learn&Vision din 2006, un ONG dedicat explorării și cercetării în educație și tehnici de învățare.

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă