Dupa ce a cucerit Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain la inceputul acestui an, iar anul trecut a mai cucerit alte importante premii europene (14) si vreo peste 40 de nominalizari, filmul lui Alejandro Amenabar se afla in distributia cinematografelor din Romania.
Scenariul, scris de regizor in colaborare cu Mateo Gil, nu ne propune o poveste foarte originala: dorinta unui barbat tetraplegic de a-si asuma responsabilitatea propriei morti. Victima unui accident petrecut la mare, Ramon Sampedro, este ingrijita de familia sa intr-o gospodarie din Galicia, aproape de malul marii ce l-a imobilizat in pat. El doreste sa legalizeze intr-o lupta cu oficialitatile judiciare libertatea de a-si alege momentul trecerii in nefiinta. Cazul sau este preluat de psihologi si avocati care sunt convinsi de indreptatirea actiunii sale, iar printre ei Julia, avocata care il va sustine in batalia juridica, dar care va publica si o carte despre viata lui, si Rosa, o femeie simpla cu doi copii, care intelege in cele din urma ca dragostea ei nu trebuie sa-l mentina in viata pe Ramon.
Discurs complex asupra principiilor ce ne guverneaza existenta, “Marea dinlauntru”, film semnat de cel mai talentat cineast al Spaniei de astazi, debuteaza exploziv cu o acomodare a spectatorului cu conditia lui Ramon, tintuit de 28 de ani in pat. Personajul, jucat cu o daruire rar intalnita pentru acest gen de roluri de cel mai mare actor al Spaniei de astazi, Javier Bardem; Ramon, tenace si ferm in lupta sa pentru un sfarsit demn, nu este lipsit de umor, de sentimente calde (atat pentru cei ce-l ingrijesc, cat si pentru femeile care-l inconjoara), stie sa-si depaseasca statutul inventand mecanisme si solutii pentru o comunicare cat mai aproape de normalitate.
Cateva secvente de mare intensitate dramatica (cum ar fi evocarea momentului accidentului sau discutiile cu Rosa despre motivatia primei vizite) sunt atent traversate de momente tonice, care demonstreaza forta morala a personajului, logica sa eliberata de sechelele unui puritanism ipocrit (vezi si discutia cu parintele iezuit aflat in aceeasi situatie).
Regizorul mai sugereaza, cu multa discretie, drama parintelui lui Ramon sau cea a fratelui sau (care nu sunt de acord cu eutanasierea voluntara), dupa cum filonul poetic al filmului este permanent sustinut de referirile la mare, dar si la “marea dinlauntru” (un vers din creatia poetica a personajului principal), care-i ofera lui Ramon forta de a se lupta pentru libertatea individuala, pentru demnitatea de a hotari momentul sfarsitului vietii sale. Personalitatea captivanta a lui Ramon impune, dar nu cucereste fortele societatii care condamna sinuciderea asistata (asa cum a fost evocata si in filmul “Invaziile barbare”, semnat de Denys Arcand). Tema de meditatie pentru o multitudine de probleme pe care le propune viata, filmul lui Alejandro Amenabar nu este deloc melodramatic sau sentimentaloid.
Chiar destinul avocatei Julia, si ea atinsa de o boala degenerativa fara intoarcere, care la un moment dat cocheteaza cu ideea unui sfarsit comun cu Ramon, nu este valorificat de cineast decat ca o componenta – trista, e drept Ð a dramei lui Ramon. Strabatut uneori de un umor stenic, filmul lui Alejandro Amenabar merita a fi vazut si pentru excelenta unei imagini, care ii subliniaza realismul, dar si reflexele poetice, ii sugereaza, cu masura, onirismul fara a deveni abscons.
“Marea dinlauntru” ramane, desigur, un film de vazut pentru marele public, dar si pentru acei cineasti care ar trebui sa mai cunoasca operele colegilor europeni. Si inca un atu al fimului “Marea dinlauntru”: este un film greu de uitat.
“Marea dinlauntru”, regia Alejandro Amenabar, producatori: Fernando Bovaira, Alejandro Amenabar, scenariul: Alejandro Amenabar, Mateo Gil, imaginea: Javier Aquirresarobe, muzica: Alejandro Amenabar, cu colaborarea lui Carlos Nunez, scenografia: Benjamin Fernadez, sunet: Ricardo Steinber. Color, cinemascop, durata 125 de minute. Film distribuit de “Independenta Film”
