14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecial"No Country for Old Men" a invins la Oscaruri

“No Country for Old Men” a invins la Oscaruri

Cand Joel si Ethan Coen au urcat pe scena de la Kodak Theatre din Los Angeles sa primeasca Oscarul pentru regia filmului "No Country for Old Men", actrita Frances McDormand, sotia lui Joel Coen, a fluierat din doua degete. E greu de imaginat ce a fost in sufletul ei atunci cand Denzel Washington a anuntat ca Oscarul pentru Cel mai bun film ii va fi atribuit tot lui "No Country for Old Men". Filmul fratilor Coen era dat ca favorit, dar acestia au stat multi ani pe banca autorilor iconoclasti. Filmele lor nu sunt filme "de Oscar", iar ei mai au doar un premiu al AMPAS pe raft, obtinut in 1997 pentru scenariul original al filmului "Fargo". Nici "No Country for Old Men" nu e un film comercial, "de larga respiratie" si asa mai departe, ci o meditatie sumbra despre razbunare si incapacitatea oamenilor de a da de radacina Raului. Acest film-exorcizare este marele castigator al Oscarurilor din acest an. El a mai obtinut Oscarurile pentru Cel mai bun scenariu adaptare (Joel Coen si Ethan Coen) si Cel mai bun rol principal secundar – Javier Bardem, categorii unde era insa de asteptat sa castige.

"Michael Clayton", marele invins

Nominalizat tot la opt categorii, thrillerul "Michael Clayton", de Tony Gilroy, a plecat cu coada intre picioare, neprimind decat Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol secundar – Tilda Swinton –, o surpriza, pentru ca toate pronosticurile o dadeau ca favorita pe Cate Blanchett (de nerecunoscut in rolul lui Bob Dylan din "I’m Not There"). si Tilda Swinton a fost foarte surprinsa ca a castigat, dar, dupa ce a rostit "Uau!" de mai multe ori in drum spre scena, si-a recapatat sangele rece si a oferit cel mai articulat discurs de multumire al serii. O alta mare surpriza a fost faptul ca nu Julie Christie a fost desemnata Cea mai buna actrita in rol principal (pentru rolul femeii a carei memorie e devorata de Alzheimer din "Away from Her"), ci frantuzoaica Marion Cotillard, care abia primise Césarul pentru acelasi rol, cel al lui Edith Piaf din "La Môme"/"La Vie en rose". Actrita in varsta de 32 de ani a fost atat de emotionata incat primul lucru pe care l-a facut cand a urcat pe scena a fost sa se ascunda in bratele prezentatorului, Forest Whitaker, dupa care a multumit vietii si iubirii, remarcand ca nu degeaba e un inger in oras. O alta surpriza (cel putin pentru noi) a constituit-o acordarea Oscarului pentru Cel mai bun scenariu original lui Diablo Cody pentru "Juno", comedie foarte gustata de americani, in care o eleva de liceu ramane gravida si va da, dupa nastere, altei femei copilul. Diablo Cody a venit la Oscaruri cu o rochie tigrata, dezvaluind un mare tatuaj pe umar, dar cu incaltaminte de un milion de dolari, care i-a purtat noroc. Insa acesta a fost singurul premiu luat de "Juno", dupa ce fusese nominalizat la cinci sectiuni.

Al doilea Oscar din cariera pentru Daniel Day-Lewis

N-a fost insa nici o surpriza la categoria Actor in rol principal, unde Daniel Day-Lewis a fost cel ales de membrii AMPAS, asa cum prevedeau toate pronosticurile. Insotit la ceremonie de sotia sa, Rebecca Miller, actorul si-a dedicat cel de-al doilea Oscar din cariera (dupa cel obtinut pentru "My Left Foot") bunicului, tatalui si celor trei baieti, spunand ca rolul din filmul lui Paul Thomas Anderson l-a facut sa mediteze la relatia tati-fii. Filmul in care a jucat, "There Will Be Blood", o epopee decupata din proza lui Upton Sinclair despre primii pasi ai capitalismului in America, era nominalizat la opt categorii, dar n-a mai primit decat Oscarul pentru Cea mai buna imagine – Robert Elswitt. Helen Mirren, care i-a inmanat premiul lui Daniel Day-Lewis, a avut dreptate atunci cand in interviul dat pentru ABC pe covorul rosu a spus ca toti actorii nominalizati la aceasta categorie au fost foarte buni, dar ca in continuare actritelor nu li se ofera partituri la fel de puternice. Dar daca iei la un loc filmele nominalizate in acest an, obtii un puzzle nu foarte idilic. Jon Stewart, care a fost pentru al doilea an gazda simpatica a ceremoniei, spunea ca anul 2007 a fost anul filmelor cu psihopati. "Thank God for teen pregnacy!"/"Sa-i multumim lui Dumnezeu pentru adolescentele gravide!", a adaugat el, in hohotele salii.

Jon Stewart: O ceremonie ca un "sex de impacare"

In ciuda tematicii abordate de aceste filme, in ciuda grevei de 100 de zile a scenaristilor si in ciuda ploii din Los Angeles care duminica facea subiectul agentiilor de stiri (ploaia n-a afectat insa aparitia vedetelor pe covorul rosu), ceremonia de la Kodak Theatre a fost reusita si cu dozele de umor-nostalgie-rememorare-bucurie perfect dramuite. Disparitia lui Heath Ledger a fost marcata discret, dar respectuos, la finalul rubricii In Memoriam, ca vedeta a acesteia, organizatorii dorind ca cea de-a 80 editie sa fie deosebita, dar nu morbida. De aceea au introdus multe elemente noi. Unele in asa fel gandite incat sa faca uitate greva scenaristilor si amenintarea anularii ceremoniei (Jon Stewart a si spus in deschidere ca ceremonia e un "make-up sex"/"sex de impacare".). Langa covorul rosu, ca sa intre in cadrul operatorilor de la ABC, nu mai stateau reporterii de televiziune si fotografii, ci fanii – oameni simpli veniti de la mii de kilometri distanta si cu plamanii inca valabili. Inainte de inceperea ceremoniei, aparatul de filmat i-a dus pe spectatori pe scena, ca sa fie o clipa in pielea castigatorilor. Categoriile cele mai importante au fost precedate de filmulete de montaj rememorand premiantii editiilor trecute, cu discursurile lor improvizate sau ineditele manifestari de bucurie, iar cei 80 de ani de existenta a Oscarurilor au mai fost bifati si prin alte filmulete tematice: albinele in filme, trezitul din cosmar, binoclurile. In alte scurte momente, castigatori din anii trecuti (Steven Spielberg, Sidney Poitier, Barbra Streisand, Michael Douglas sau Catherine Zeta-Jones) si-au adus aminte cum au reactionat la momentul respectiv. Totusi, intreg programul a fost foarte strans. Muzica intra foarte repede peste castigatorii care isi spuneau speech-ul, iar pauzele de reclama erau foarte dese. Un alt record inregistrat de a 80-a editie a fost cel al femeilor insarcinate (la putina vreme dupa ce Jennifer Lopez nascuse gemeni). Nu doar Cate Blanchett era gravida, ci si doua actrite care au prezentat premii, Nicole Kidman si Jessica Alba. (Cate Blanchett si Jessica Alba nu erau doar amandoua gravide, dar amandoua purtau rochii mov). Jon Stewart a facut si o gluma si, dupa ce le-a prezentat pe cele trei viitoare mamici (regia de emisie impartind ecranul in trei, ca in asteptarea unui premiu), a anuntat: "si copilul merge la… Angelina Jolie!". Care Angelina Jolie e si ea insarcinata, doar ca nu era in sala. Apropo de mamici, Javier Bardem, primul actor spaniol nominalizat si premiat cu Oscar, a venit la ceremonie insotit de mama sa, actrita Pilar Bardem, careia i-a dedicat premiul, inainte de a-l dedica tarii sale (si vorbind in spaniola).

Nici referirile la politica n-au lipsit. Dupa ce George Clooney declarase in preziua ceremoniei ca este un fel de Hilary Clinton a Oscarurilor, pentru ca daca n-ar fi Daniel Day-Lewis/Barack Obama, premiul l-ar lua el, si Jon Stewart a consacrat cateva minute apropiatelor alegeri prezidentiale. In semn de respect pentru militarii americani din Irak, cinci soldati au citit pe rand, din Bagdad via satelit, nominalizarile la cel mai bun documentar de scurtmetraj, in vreme ce Oscarul pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj nu i-a revenit nici lui Michael Moore pentru "Sicko", nici lui Charles Ferguson si Audrey Marrs pentru "No End in Sight", ci lui Alex Gibney si Eva Orner pentru "Taxi to the Dark Side", care aprofundeaza practicile torturii aplicate de americani in Afganistan, Irak si Guantanamo Bay. Primind statueta, Alex Gibney si-a dedicat premiul memoriei tatalui sau, ofiter specializat in interogari, care l-a impins sa faca filmul, dupa ce vazuse cu ochii lui ce se intampla azi cu "regulile razboiului". "Sa speram ca vom parasi partea intunecata si ne vom intoarce spre lumina", a mai spus documentaristul.

Printre "elementele" de continuitate ale ceremoniei Oscarurilor – innoita la aceasta editie – s-a numarat Jack Nicholson, cu nelipsitii ochelari de soare, al carui loc in primul rand e acelasi an de an. Printre cei prezenti la ceremonie s-a numarat si scenograful Robert Boyle, care la cei 98 de ani ai sai a primit un Oscar omagial. El i-a multumit in special lui Alfred Hitchcock, acesta oferindu-i ocazia de a lucra la primul sau mare film, "La nord prin nord-vest". Pe langa acest stalp al Hollywoodului, la ceremonie a participat si actrita Jane Russell, azi in varsta de 87 de ani, despre care nu s-a pomenit insa nimic pe scena, la fel cum nu s-a pomenit de prezenta lui Mickey Rooney.

Penélope Cruz, Heidi Klum si Cameron Diaz, cele mai elegante tinute

In rest, Harrison Ford a venit cu Calista Flockhart, Josh Brolin cu sotia sa, Diane Lane, John Travolta cu Kelly Preston si Johnny Depp cu Vanessa Paradis. Au mai urcat pe scena sau au fost prezenti doar in sala, pe linga cei nominalizati: Faye Dunaway, Hilary Swank, Colin Farrell, Catherine Heigl, Spike Lee, Penélope Cruz, Dennis Hopper, Owen Wilson, James McAvoy, Renée Zellweger, Patrick Dempsey, Cameron Diaz si, nu in ultimul rand, Martin Scorsese. Potrivit criticilor de moda, culoarea-vedeta a acestei editii a fost rosul, iar cele mai elegante rochii au fost cele purtate de Heidi Klum, Penélope Cruz si Cameron Diaz. Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animatie primit de "Ratatouille", cele trei premii tehnice obtinute de "Ultimatumul lui Bourne", cel de scenografie primit de "Sweeney Todd – Barbierul demonic din Fleet Street", ori cel pentru coloana sonora primit de "Atonement" (din sapte nominalizari!), precum si Oscarul pentru Cel mai bun film vorbit in alta limba decat engleza care a plecat in Austria la banalul "The Counterfeiters" au completat o editie caracterizata insa la modul general si la categoriile principale prin premierea celor care meritau sa castige. Faptul ca HBO a transmis ceremonia in direct si netradusa a fost o binefacere pentru cinefilii care au avut posibilitatea sa prinda toate poantele si substraturile discursurilor. Daca inainte de ceremonie cotidianul "The New York Times" pronostica o distribuire a Oscarurilor dupa principiul impartirii bomboanelor la copii ("una tie, una tie" etc.), editia cu numarul 80 intra in istorie nu pentru distribuirea lor frateasca, ci mai degraba nemteasca. Pacat ca n-a fost si "4, 3, 2" in fotografia de familie.

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă