22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialNava-școală „Mircea“ a împlinit 78 de ani

Nava-școală „Mircea“ a împlinit 78 de ani

Nava-școală „Mircea“a împlinit, miercuri, 78 de ani de existență. Pe 17 mai 1939, bricul construit la șantierele navale „Blohm und Voss“din Hamburg intra în serviciul Marinei Regale Române.

În toată această perioadă, a efectuat peste 45 de marşuri de practică în Marea Neagră, cu vizitarea principalelor porturi riverane, voiaje în Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. A traversat de trei ori Oceanul Atlantic, în anii 1976, 2004 şi 2009. Acestea au fost cele mai lungi şi complexe marşuri din cariera sa.

„Echipajul navei, sub conducerea comandorului Gabriel Moise, comandant cu multă experienţă, reprezintă acel nucleu în jurul căruia viitorii ofiţeri şi maiştri militari de marină dobândesc tainele navigaţiei cu vele și învață lucrul în echipă, alt­fel spus «puntea lui Mircea a fost şi este cea mai folositoare şcoală». Pe mări şi ocea­ne, în toate porturile vizitate, «Mircea» a reprezentat şi reprezintă cu cinste marina şi pavilionul tricolor, cons­tituindu-se într-un autentic ambasador al României.

În acest moment de sărbătoare pentru nava-simbol a Forţelor Navale Române, bătrânul şi veşnic tânărul «Mircea», aducem un omagiu tuturor acelora care şi‑au legat viaţa şi activitatea de nava-şcoală a Academiei Navale «Mircea cel Bătrân», contribuind la dăinuirea peste decenii a celui mai frumos exponent al tradiţiilor navale naţionale, iar bravului său echipaj îi dorim sănătate, curaj şi măiestrie”, au precizat reprezentanții Academiei Navale Militare Mircea cel Bătrân, care deține bricul.

O istorie plină de evenimente

Nava-şcoală este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, este înaltă de 44 de metri și are 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 mp. Nava are în prova, sub bompres, un galion, reprezentându-l pe domnitor îmbrăcat cu bluză albastră, mantie roşie şi purtând pe cap coroana, simbol al domniei. Poartă numele „Mircea“ pentru că este primul domnitor care a ajuns cu hotarele țării la „marea cea mare”. Istoria sa e plină de evenimente. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după, vreme de peste 25 de ani, nu a mai executat marşuri de practică de lungă durată. La începutul lunii septembrie 1944, nava este preluată de sovietici și încadrată în flota proprie. Este retrocedată României în mai 1946. În anul 1959, când s-a pus problema reducerii forţelor armate şi, implicit, a unui număr de nave, „Mircea“ a fost inclus în categoria celor ce trebuiau dezafectate. La intervenţia unor cadre din Marina Militară, nava este salvată prin încadrare într-o altă unitate şi transformată în nava-bază a Divizionului 129 Nave Auxiliare din Mangalia. În anul 1963, în urma unor reglementări pozitive dintre guvernele român şi american, pe adresa conducerii statului a venit o invitaţie pentru „Mircea“din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita porturi americane şi de participare la o serie de festivităţi. Invitaţia, deşi nu a fost onorată, a atras totuşi atenţia primului secretar al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. În anul 1976 devine prima navă a Marinei Militare ce execută traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta România la cel mai important eveniment pe care poporul şi statul american se pregăteau să-l sărbătorească la 4 iulie 1976, şi anume Bicentenarul Independenţei.

Nava-şcoală este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, este înaltă de 44 de metri și are 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 mp.

În acest an, nava-şcoală “Mircea“va efectua marşul anual de instrucţie în perioada 22 mai-23 septembrie în apele internaţionale, cu acostarea în porturi din nouă ţări europene şi participarea la două evenimente nautice de prestigiu.

MĂRTURIE: „Mi-a marcat viața“

„Unul dintre reperele morale și culturale ale Constanței împlinește 78 de ani. Nu știu ce ne-am fi făcut tot acest timp fără să fim vegheați de el. Nava «Mircea» este unul dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult. Pot spune fără să exagerez că mi-a marcat viața. Astăzi sărbătorim o parte din orașul nostru și o parte din noi și îmi doresc din tot sufletul ca «Mircea» să continue să bucure o mulțime de generații viitoare de acum înainte“, a afirmat Vergil Chițac, senator, ex-rector al Academiei Militare Mircea cel Bătrân.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă