25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialMinistrul ucrainean al Justiţiei ameninţă cu instaurarea strării de urgenţă

Ministrul ucrainean al Justiţiei ameninţă cu instaurarea strării de urgenţă

Ministrul ucrainean al Justiţiei Olena Lucaci i-a ameninţat luni pe manifestanţii care au ocupat sediul ministerului pe care îl conduce, aflat în centrul Kievului, că va cere instaurarea stării de urgenţă, relatează Mediafax.

Lucaci, care participă la negocierile dintre opoziţie şi preşedintele Viktor Ianukovici, a declarat pentru televiziunea ucraineană că va cere ca negocierile să fie întrerupte în cazul în care clădirea nu este eliberată.

Zeci de manifestanţi radicali au invadat duminică seara sediul ministerului, fără să li se opună rezistenţă. Ei au construit imediat după aceea o baridacă în jurul clădirii, din saci de zăpadă şi gunoaie, potrivit unui jurnalist AFP.

“Voi fi obligată să-i cer preşedintelui ucrainean să oprească discuţiile, dacă clădirea nu este eliberată imediat şi dacă negociatorilor nu li se dă o şansă să găsească o soluţie paşnică la conflict”, a spus Lucaci.

Ea a declarat, de asemenea, că va cere Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională “să discute despre intaurarea stării de urgenţă”.

Activişti radicali au spart ferestrele clădirii.

Lucaci a declarat că aceştia au provocat o inundaţie în interior, în contextul unor temperaturi glaciale, sediul transformându-se într-un “adevărat pationoar”.

Potrivit agenţiei Interfax-Ukraine, fostul boxer şi lider al opoziţiei Vitali Kliciko, care participă la negocieri cu Ianukovici, a fost la faţa locului în noaptea de duminică spre luni şi le-a cerut protestatarilor să plece, însă fără rezultat.

Poliţia a lansat o anchetă penală.

Opoziţia este mobilizată în centrul Kievului, după refuzul preşedintelui, la sfârşitul lui noiembrie, de a semna un acord de liber-schimb cu UE, preferând o apropiere de Moscova.

Mişcarea de contestare s-a radicalizat în mod brusc săptămâna trecută, când s-au înregistrat adevărate scene de gherilă urbană care s-au soldat cu cel puţin trei morţi la Kiev şi extinzându-se, de asemenea, în ţară.

Pentru a pune capăt crizei, Ianukovici a propus o serie de concesii opoziţiei, inclusiv revizuirea Constituţiei şi intrarea opoziţiei în Guvern, însă liderii opoziţiei au reacţionat cu neîncredere şi şi-au exprimat hotărârea să continue “lupta” până la obţinerea organizării unui scrutin prezidenţial anticipat.

Cele mai citite

PNL va avea candidat propriu pentru Președinția României, cel mai probabil fiind Nicolae Ciucă

PNL va avea un candidat propriu pentru funcția de președinte al României, la alegerile din toamna anului 2024, excluzându-se ideea ca PNL să susțină...

Promisiune onorată a primarului Lia Olguța Vasilescu: un nou parc inaugurat în fiecare an Fantasy Park, capitol de poveste deschis de 1 Iunie în...

Un parc al poveștilor copilăriei, un loc de basm, plin de culoare și de mister. Așa arată cel mai nou proiect de regenerare urbană...

Varicela, rujeola și scarlatina: recunoașterea și gestionarea bolilor copilăriei

Bolile copilăriei reprezintă acele afecțiuni care apar, în mod tipic, la copiii de vârstă mică. Din această categorie fac parte, printre altele, varicela, rujeola...
Ultima oră
Pe aceeași temă