14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMii de persoane evacuate în Chile din calea unui incendiu de vegetaţie

Mii de persoane evacuate în Chile din calea unui incendiu de vegetaţie

Un important incendiu de vegetaţie se extinde rapid pe coastele la Pacific ale Chile, începând de vineri, şi ameninţă oraşele porturi Valparaiso şi Vina del Mar, relatează AP, citată de Mediafax.

Potrivit unor oficiali, incendiul a pornit de la o groapă ilegală de gunoi, vineri după-amiaza, iar flăcările s-au extins rapid, intensificate de rafale puternice de vânt, determinând autorităţile să instutie stare de calamitate în zonă.

Adjunctul ministrului de Interne Mahmud Aleuy a declarat că aproximativ 4.500 de persoane din şase zone limitrofe au fost evacuate, în timp ce flăcările avansau şi nu a exclus ca alte 10.000 de persoane să fie evacuate.

Ministerul de Interne a anunţat că o femeie în vârstă de 67 de ani a murit din cauza unor probleme cardio-respiratorii, iar potrivit pompierilor cel puţin zece persoane au fost rănite.

Biroul pentru Situaţii de Urgenţă a apreciat că aproximativ 300 de hectare au fost afectate de incendiu până vineri noaptea.

Chile a fost afectat de cel mai grav incendiu urban, aproximativ în aceeaşi zonă, în aprilie 2014, când un incendiu de proporţii, care a izbucnit ca un incendiu de vegetaţie, s-a propagat peste dealuri până la Valparaiso, unde s-a soldat cu 15 morţi şi aproximativ 500 de răniţi. Sinistrul a distrus peste 2.900 de case.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă