14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialMicroregiune formată din Luduș, Iernut și Târnăveni

Microregiune formată din Luduș, Iernut și Târnăveni

Consilierii locali din Luduș au votat inițierea procedurilor pentru formarea primei microregiuni administrative din România. Potrivit consilierului local PNL, Ciprian Turdean, cel care a fost mandatat să facă demersurile juridice necesare, în microregiune vor intra orașele Luduș, Iernut și Târnăveni, precum și cele 10 comune adicente.

„Vom crea un pol de dezvoltare care va avea o populație asemănătoare cu cea a Zalăului sau Bistriței“, a spus Ciprian Turdean. Din punct de vedere juridic, unitățile administrativ-teritoriale implicate vor forma o asociație care va armoniza strategiile de dezvoltare ale entităților implicate. Printre priorități se numără realizarea unui parc agroindustrial și crearea unei rețele eficiente de transport în comun. De asemenea, inițiatorii demersului mai doresc să atragă cel puțin o extensie universitară.

 

Cele mai citite

Trafic de droguri la Constanța. O persoană a fost reținută

La data de 14 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au luat măsura...

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă