36 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialMichael Jordan, amendat de NBA cu 100.000 de dolari

Michael Jordan, amendat de NBA cu 100.000 de dolari

Michael Jordan, patronul echipei Charlotte Bobcats, a fost amendat de Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) cu suma de 100.000 dolari, din cauza comentariilor sale privind greva patronilor din NBA (lockout), informează AFP, preluată de Mediafax.

Tim Frank, porte-parole de la NBA, a confirmat sancţiunea, dar nu şi cuantumul amenzii.

NBA interzice proprietarilor să se exprime asupra conflictului care îi opune reprezentanţilor sindicatului jucătorilor.

În luna august, fosta vedetă a lui Chicago Bulls a declarat pentru jurnalul australian Herald Sun că actualul model economic al NBA este depăşit şi a solicitat o repartizare mai corectă a profiturilor.

Proprietarii echipelor din NBA, care susţin că în 2010 au avut pierderi de 300 milioane dolari şi doresc să impună un plafon salarial fix jucătorilor, au intrat în grevă în luna iunie, după ce sindicatul s-a opus acestei măsuri.

În acest condiţii, anumiţi jucători au semnat contracte de durată limitată cu cluburi europene, în aşteptarea rezolvării conflictului. Ultimul lockout din NBA datează din sezonul 1998/1999.

 

Cele mai citite
00:01:09

Zeci de mii de oameni s-au adunat vineri la Stonehenge pentru a sărbători solstițiul de vară

Zeci de mii de oameni s-au adunat la Stonehenge, renumitul sit preistoric inclus în patrimoniul mondial UNESCO din sud-vestul Angliei, pentru a sărbători solstițiul...

Corp găsit după inundațiile din Elveția, două persoane încă dispărute

Salvatorii elvețieni au găsit duminică corpul uneia dintre cele trei persoane dispărute de la inundațiile care au lovit cantonul sud-estic Grisons, a declarat poliția. Furtunile...

Scholz își exprimă îngrijorarea cu privire la o posibilă victorie a extremei drepte în alegerile din Franța

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat duminică că este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a extremei drepte în viitoarele alegeri parlamentare din Franța. Partidul președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă