20.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE: Merkel și Hollande au ajuns la Moscova pentru întâlnirea cu Putin

UPDATE: Merkel și Hollande au ajuns la Moscova pentru întâlnirea cu Putin

UPDATE: Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au sosit vineri la Moscova, unde vor discuta cu preşedintele rus, Vladimir Putin, despre criza din estul Ucrainei, relatează agenţia Sputnik, conform Mediafax.

Angela Merkel şi Francois Hollande, care joi au fost la Kiev, îi vor prezenta lui Vladimir Putin un plan pentru soluţionarea pe cale politică a conflictului din estul Ucrainei.

Potrivit presei, planul elaborat de Franţa şi Germania se bazează pe 12 puncte ale Acordurilor de la Minsk, conţinând însă unele modificări, referitoare la delimitarea zonelor între părţile beligerante.

——

UPDATE: Rreşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi propus, joi,  Angelei Merkel și lui Francois Hollande, crearea unei noi Transnistrii în Ucraina, informează Agerpres.

"Acesta nu este un plan de pace, ci o foaie de parcurs spre o nouă Transnistrie sau o nouă Abhazie în Ucraina. Aceasta este o încercare cinică de a evita toate angajamentele asumate (în toamna trecută, n.red), la Minsk" , a declarat, pentru New York Times, un diplomat american de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Referitor la discuțiile purtate, joi, de cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Francois Hollande, cu șeful statului ucrainean Petro Poroșenko, ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin a subliniat că "s-a discutat despre modul în care ar trebui să se acționeze pentru ca acordurile de la Minsk să fie puse în aplicare".

"Întâlnirea a decurs foarte bine. Nu vă faceți griji. Asupra Ucrainei nu se exercită presiuni. Franța și Germania ne ajuta să restabilim pacea", a scris Klimkin într-o postare pe Twitter.

În finalul discuțiilor de la Kiev, Francois Hollande, Angela Merkel și Petro Poroșenko au decis să nu facă o declarație comună pentru presă.

În privința planului propus de Vladimir Putin, jurnalista americană de origine ucraineană Miroslava Gongadze, care lucrează la postul de radio Vocea Americii, a declarat joi seara pentru canalul de televiziune ucrainean, Kanal 24, că "oficialii americani au criticat dur planul trimis de Putin lui Hollande și Merkel".

"Putin ar fi amenințat că va face una cu pământul estul Ucrainei", a spus jurnalista, citând, sub rezerva anonimatului oficiali și jurnaliști care l-au însoțit pe Kerry la Kiev.

"Nu am văzut acest plan, dar se spune că este foarte mare și că ar conține amenințări că ei (rușii) vor face una cu pământul estul Ucrainei", a declarat văduva jurnalistului Gheorghi Gongadze, ucis în mod brutal la Kiev în anul 2000, în epoca președinției lui Leonid Kucima, Miroslava Gongadze.

Potrivit acesteia, Merkel și Hollande ar fi citit documentul trimis de Kremlin și ar fi scos din el tot ceea ce nu era acceptabil, iar vineri vor pune pe masa discuțiilor la Moscova varianta revizuită a planului inițiat de Vladimir Putin.

Președintele francez, Francois Hollande, și cancelarul german, Angela Merkel, sunt așteptați, vineri, la Kremlin, pentru o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, pe tema conflictului din estul Ucrainei, informează Hotnews.

Vizita cancelariilor europene are ca scop încercarea de a-l convinge Putin să accepte noul plan de pace, pe care le-au definit de urgență în contextul intensificării luptelor din estul Ucrainei.  

Inițiativă de pace franco-germană, susținută de Washington și de Uniunea Europeană, vine după 10 luni de conflict care a făcut mai mult de 5.300 morți și a provocat o criză internațională reamintind tensiunile Est-Vest ale Războiului Rece.  

Înainte de a zbura la Moscova, liderii UE i-au prezentat președintelui ucrainean Porosenko planul, a anunțat Francois Hollande, joi, la o conferința de presă la Paris.  

Citeşte şi: Kerry, Merkel și Hollande – misiune la Kiev

Cancelariile europene doresc evitarea unui război total în Ucraina, iar preşedintele francez, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, s-au deplasat, joi, la Kiev, unde s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.

Cele mai citite

Dana Rogoz, mesaj emoționant cu ocazia împlinirii a 20 de ani de relație cu Radu Dragomir

Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au sărbătorit recent 20 de ani de relație, marcând acest moment special într-un mod semnificativ. Cuplul, cunoscut...

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...

Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, în finala turneului de la Strasbourg

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat în finala probei de dublu a turneului WTA 500 de la Strasbourg, după ce a trecut în...
Ultima oră
Pe aceeași temă