32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialMEN va organiza prima conferinţă „Limba română în lume”

MEN va organiza prima conferinţă „Limba română în lume”

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de miercuri, propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale privind organizarea conferinţei anuale „Limba română în lume”. În anul 2014, evenimentul se va desfăşura în Arizona, Statele Unite ale Americii, la Arizona State University, în perioada 9-13 octombrie.

Conferinţa „Limba română în lume” va fi organizată, anual, într-o universitate din străinătate unde funcţionează un lectorat de limba română. Prin acest demers, MEN face un pas în plus în promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei române în lume. De-a lungul timpului, atât la nivel preunivesitar, cât şi la nivel universitar, MEN a creat, finanţat şi susţinut cursuri şi lectorate care se adresează atât românilor din diaspora, care doresc să-şi conserve identitatea culturală, cât şi străinilor care doresc să descopere universul cultural românesc.

Decizia ca prima conferinţă să se organizeze la Arizona State University, SUA, are în vedere mai mulţi factori, printre care existenţa şi funcţionarea unui lectorat de limba română din anul 2011 şi numărul reprezentativ de studenţi care aplică pentru programul de limba română (peste 200 în acest an universitar, fiind cel mai mare număr de studenţi din lectoratele româneşti existente). Catedra de Limba şi literatura română de la Arizona State University este condusă de prof. dr. Ileana Alexandra Orlich, care este şi consul onorific al României in Arizona. De asemenea, un alt argument care a stat la baza alegerii îl reprezintă faptul că mediul academic american este propice organizării unor asemenea evenimente, atât din punct de vedere academic, cât şi din perspectiva deschiderii spre interculturalitate şi multilingvism. De notat este şi faptul că în statul Arizona comunitatea românească este numeroasă şi există disponibilitatea acesteia de a participa la organizarea şi desfăşurarea unor evenimente de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în SUA.

Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj după finala “Românii au talent”. “Aţi făcut Moldova mândră!”

Ediția din acest e show-ului "Românii au talent" a fost câștigată de Cristian Ciaușu, tânărul cu naiul. Următoarele locuri au fost ocupate de Ana...

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

Italia rămâne fermă: se opune ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia

Ministrul de externe italian Antonio Tajani şi-a reafirmat sâmbătă opoziţia faţă de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă