Saptamana trecuta, mai precis pe 21 septembrie, a fost ziua mondiala a bolii lui Alzheimer, boala incurabila care se manifesta prin degenerarea functiilor cognitive, incepand de obicei cu memoria. Exista insa si tari care isi uita trecutul, dupa cum exista societati care se refugiaza in uitare pentru a nu trebui sa priveasca anumite adevaruri in fata. Exista civilizatii care isi uita misiunea, dupa cum exista institutii internationale care practica uitarea in mod sistematic in numele a numeroase imperative pragmatice.
Cum ar putea fi numita altfel, decat un inceput de boala Alzheimer, teama Europei de a marca in proiectul ei de constitutie faptul ca intreaga civilizatie europeana are la baza un liant crestin? Europa a uitat insa si alte lucruri, si anume ca intr-o vreme se lupta pentru idei considerate universale. Pe cei care calatoresc la Paris si sunt avizi de emotii culturale ii sfatuiesc sa se duca in cartierul Saint-Germain si sa bea o cafea in cafeneaua Procop, un spatiu prin excelenta al memoriei. Este cea mai veche cafenea din Paris, locul in care se intalneau Voltaire, Marat, Danton, Robespierre, locul in care enciclopedistii visau la eliberarea universala a omului, si unde americanul… Benjamin Franklin a redactat, pe un colt de masa, pe vremea cand era ambasador la Paris, o parte din Constitutia Americii.
Ce pacat ca Occidentul isi uita, treptat, valorile universale in care credea, inclusiv limbajul clar prin care le transmitea, pentru a se ascunde acum din ce in ce mai des in spatele unui nou cod comunicational – o alta forma de Alzheimer de fapt, este vorba de limbajul corect din punct de vedere politic.
Nu e de mirare, de exemplu, ca lumea uita ce a fost comunismul. S-ar spune ca memoria occidentala este selectiva: a retinut absolut tot (in mod exemplar) din dezastrele provocate de ideologia nazista, dar tinde sa uite ceea ce a insemnat cea de-a doua mare drama umana a secolului al XX-lea, comunismul. Cum spunea un spirit lucid al Frantei, filosoful si istoricul Alain BesanIon, exista o inegalitate frapanta, un dezechilibru injust intre modurile in care sunt tratate, analizate, interpretate cele doua forme de totalitarism… La ce alta explicatie am putea recurge pentru a explica amnezia care intervine cand e vorba de rememorat comunismul, decat ca boala lui Alzheimer este si una istorica. Cati dictatori n-au fost uitati de istorie si au murit linistiti in patul lor, cati calai n-au fost uitati de justitie si si-au sfarsit viata cu decoratii pe piept inconjurati cu dragoste de nepotii si chiar stranepotii lor!
Saptamana trecuta, in Cambodgia, a fost arestat un batran pe nume Nun Chea, 82 de ani, acuzat de crime de razboi si de crime impotriva umanitatii. Este omul care a fost bratul drept al lui Pol Pot, responsabil, impreuna cu alti lideri ai khmerilor rosii, de un genocid sinistru, al carui bilant este de aproape doua milioane de morti. Prin ce fenomen de Alzheimer lumea civilizata l-a lasat sa imbatraneasca, sa ajunga aproape in pragul mortii naturale, inainte de a-i cere socoteala? Sa sufere oare in halul acesta de amnezie Organizatia Natiunilor Unite, comunitatea internationala, tarile democratice? S-ar parea ca da, boala uitarii e universala. Organizatia "Medici fara frontiere" utilizeaza o expresie extrem de sugestiva, pentru a atrage atentia lumii asupra unor rani pe care nu vrea sa le vada: exista, pe glob, spun militantii acestei organizatii, numeroase "crize umanitare uitate", dupa cum exista razboaie civile uitate, dictaturi uitate, forme de sclavaj fizic si mental uitate. Pana si ziaristii, care ar trebui sa fie constiinta lucida a lumii, se inghesuiesc acolo unde sunt concentrate interesele economice si geopolitice ale marilor puteri. Pe un spatiu restrans, in Orientul Apropiat, de exemplu, sunt mai multi ziaristi decat in toata Africa. Cum sa mai vorbesti, in acest caz, despre ce se intampla in Somalia, Ciad, Liberia… Exista insa crize uitate si mai aproape de noi, in Transnistria si Cecenia.
Lumea in care traim are o grava problema de memorie. Ceea ce se explica in parte si prin comportamentul oamenilor politici. Nu sunt ei primii care uita, imediat dupa ce ajung sa fie alesi in functii de raspundere, tot ce au promis inainte de a ajunge la putere? Nu sunt ei primii care uita ca trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu invers? Nu sunt ei primii care uita ca trebuie sa lupte impotriva coruptiei, si nu sa se lase corupti? De altfel, gradul de coruptie al unei societati este un indicator al nivelului la care a ajuns maladia lui Alzheimer ca boala sociala. Cei care au uitat sa fie demni si drepti (un exemplu – cati avocati astazi nu apara cauze strambe?), cei care au uitat deci sa fie oameni nu sunt altceva decat simptomele unei atrofieri galopante a tuturor functiilor cognitive si vitale ale societatii.
Ne-ar trebui poate si o zi mondiala a maladiei lui Alzheimer ca boala sociala si a istoriei pentru a ne scutura putin din letargie.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
