In criza financiara globala a zilelor noastre, imaginea unei lebede negre* a devenit un simbol pentru un eveniment aparent imposibil, dar care totusi are loc si schimba lumea din temelii. Anul acesta ne va oferi din plin ocazia de a face o analiza a lebedelor negre care au ajuns deja printre noi si de a ne pregati pentru sosirea unor noi exemplare.
Noiembrie, de pilda, marcheaza a 20-a aniversare a caderii Zidului din Berlin. Noaptea acelui 9 noiembrie 1989 a marcat inceputul sfarsitului Uniunii Sovietice si al imperiului sau, iar pe aceasta cale si sfarsitul lumii bipolare care a divizat timp de cinci decenii Germania si Europa. Cu doar un an inainte putini credeau ca acest eveniment care a cutremurat lumea ar fi macar o posibilitate vaga. si totusi a avut loc, iar lumea s-a schimbat aproape peste noapte.
Dupa disparitia Uniunii Sovietice si a lumii bipolare, capitalismul occidental victorios, condus de SUA ca singura putere mondiala, a dominat cu suprematie politica globala si – inca mai accentuat – economia globala. Nimeni si nimic, asa parea, nu se putea opinti impotriva triumfului global al pietelor, triumf care transcendea toate limitele anterioare ale bogatiei – pana la acel 15 septembrie 2008, momentul profetic la care Lehman Brothers a dat faliment si a inceput catastrofa sistemului financiar global. In timp ce lumea innebunita cauta inca sa identifice consecintele acestui crah global si sa-i amelioreze impactul, se aude deja cantecul urmatoarei lebede negre: dezastrul climatic global. Se pare ca este in natura umana sa refuze constient posibilitatea marilor crize sau cel putin sa le minimalizeze impactul. "Imposibil" sau "ca doar n-o sa fie chiar atat de rau" sunt cele doua formule magice pe care tindem sa ne bazam.
Asadar, refuzam sa pricepem lectia lebedelor negre chiar si atunci cand urmatoarea lebada neagra e deja la orizont, vizibila pentru toata lumea! Desi in ultimii 20 de ani generatiile actuale au fost martore la doua crize de proportii uriase complet neastepate, ne complacem socant in refularea colectiva a unui dezastru climatic cu consecinte mult mai serioase si mai previzibile.
Cand, de fapt, prin interconectarea raspunsurilor la criza economica si la cea climatica putem gasi iesirea din ambele… Solutiile pentru criza climatica sunt deja bine cunoscute, banii exista, la fel si tehnologiile (sau, acolo unde ele nu exista, pot fi dezvoltate). Ceea ce lipseste sunt viziunea strategica si actiunea hotarata a actorilor politici majori.
Cat priveste criza economica, pachetele stimulative si programele de salvare de ordinul miliardelor de dolari, euro, yeni sau yuani au fost concepute sau puse in practica pentru a preveni o cadere si mai puternica a economiei globale. Pe de-o parte, referirile la Marea Depresie sunt justificate, iar pe de-alta, lectia adevarata a acelei crize si a proiectului New Deal de la vremea respectiva este ca programele eficiente pot in cel mai bun caz ameliora caderea si a induce stabilizarea. Adevarata revenire economica – iar asta e vestea proasta – a venit abia cu cel de-al doilea razboi mondial si cu lungul Razboi Rece care i-a urmat.
In loc sa ne bazam pe vreun razboi ca megaproiect economic capabil sa puna capat recesiunii actuale, comunitatea internationala ar trebui sa parieze pe lupta impotriva crizei climatice, fiindca globalizarea va continua, iar amenintarile la adresa climei planetei se vor inmulti rapid. In 1929, planeta avea putin peste doua miliarde de locuitori, astazi sunt 6,7 miliarde, iar in 2050 vor fi noua miliarde. Datorita globalizarii si noilor tehnologii de telecomunicatii, toti vor tanji mai mult sau mai putin dupa aceleasi standarde de viata, ceea ce va suprasolicita ecosistemul global. Problema carbune versus energie nucleara pur si simplu nu mai este relevanta: fara un progres extraordinar in energia regenerabila, cererea globala de energie nu mai poate fi oricum satisfacuta, iar pericolul unui nou Cernobil este atat de evident, incat nici nu mai are rost sa vorbim despre el.
Unde ne va impinge asta se vede de azi: China are la nivel mondial cea mai ambitioasa schema de extindere a energiei nucleare, iar in fiecare an construieste atatea centrale pe carbune, incat puterea lor cumulata aproape ca echivaleaza cu cea a intregii retele de electricitate din Marea Britanie! Asadar, lebada neagra a crizei climatice se pregateste deja sa aterizeze. Pentru a lupta cu succes impotriva crizei climatice, este nevoie nici mai mult, nici mai putin decat de o Revolutie verde a economiei globale: un megaproiect al secolului al XXI-lea. Doar natiunile bogate ale Europei, America si Japonia isi pot permite sa achite investitiile necesare in statele emergente. Dar aceasta Revolutie verde trebuie sa insemne mai mult decat doar niste bani cheltuiti; ea trebuie sa aduca legi si standarde, fiind in consecinta nevoie de reguli stabilite politic si de noi tehnologii, noi produse si piete – iar toate acestea sunt noi oportunitati economice.
In acest an, la Copenhaga, se va negocia un nou acord climatic menit sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto. Aceasta este practic ultima sansa pentru a opri urmatoarea lebada neagra sa aterizeze. Dar trebuie sa intelegem ca ceea ce sa va intampla la Copenhaga este si o mare sansa de a revigora economia globala. Toate puterile relevante ale secolului al XXI-lea sunt reprezentate in G-20. Ele ar trebui sa perceapa obtinerea unui succes la Copenhaga ca parte a responsabilitatii lor nemijlocite. De aceasta data, altfel decat la reuniunea G-20 de la Londra, ele ar trebui sa-si faca treaba cum trebuie – sa protejeze clima si sa reporneasca economia globala.
* "Lebada neagra": aluzie la o situatie improbabila cu efect major. "Lebada neagra" este si titlul unui volum al scriitorului Nassin Nicholas Taleb, tradus in limba romana la Editura Curtea Veche sub titlul "Lebada neagra – impactul foarte putin probabilului" (n. trad.).
