32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialLufthansa se confruntă cu o nouă grevă a piloților

Lufthansa se confruntă cu o nouă grevă a piloților

Lufthansa se confruntă cu o nouă grevă a piloților. Sunt afectate zborurile de lung curier şi marfă, după ce unul dintre principalele sindicate ale piloţilor din Germania i-a îndemnat la o nouă încetare a activităţii pe piloţii companiei.

Potrivit Mediafax, motivul grevei este un conflict cu privire la indemnizaţiile de ieşire la pensie.

Greva, a 11-a începând din aprilie, care urmează unei încetări a lucrului timp de 36 de ore ce s-a încheiat marţi la miezul nopţii, a fost anunţată pentru joi, la ora locală 3.00 (4.00, ora României), până la ora locală 23.59 (vineri, 0,59, ora României), de către sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit, într-un comunicat emis marţi seara.

Conflictul social declanşat în primăvară s-a intensificat în compania aeriene germană în ultimele zile, printr-o grevă de 36 de ore, de luni de la miezul nopţii, care a condus la anularea a peste 1.000 de zboruri.

Aceste anulări au vizat legături atât cu plecare, cât şi cu sosire la Frankfurt, dar şi de pe numeroase aeroporturi internaţionale, ca Londra, Seul, Dubai, Tel Aviv sau Buenos Aires.

Filialele Germanwings şi zborurile pe distanţă scurtă şi medie nu sunt, în schimb, afectate de greva de joi, a precizat sindicatul.

Piloţii Lufthansa se opun modificării unor condiţii la finalul carierei. Ei vor să păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu până la vârsta oficială de pensionare, de 65 de ani, mai scrie Mediafax.

Lufthansa reuşeşte uneori să evite problemele cauzate de greve, punând să zboare alţi piloţi, dintre care unii ocupă alte funcţii în cadrul companiei, şi avertizându-i în avans pe pasageri.

Cele mai citite

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova a produs o evaziune fiscală de peste 500000 de euro din vânzarea de bere

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei....

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă