Grecia are visteria goală. Acest lucru este mai periculos decât faptul că ţara nu-şi poate plăti dobânzile la împrumuturile externe luate de-a lungul anilor. De ce? În cazul prăbuşirii statului elen – care în opinia analiştilor a devenit doar o chestiune de timp – Grecia va „îngheţa” pentru că nu mai există resursele necesare pentru a funcţiona. Dacă visteria este goală Grecia se va afla în incapacitatea de a plăti angajaţii companiilor de stat şi pensiile.
Apocalipsa grecească presupune nu numai nişte simple tăieri de pensii şi salarii, ci şi trecerea la o drahmă devalorizată şi la o situaţie în care un salariu de 1500 de euro poate ajunge să valoreze – după convertirea în drahme noi şi reconvertirea în euro – chiar şi 400 de euro. În cazul pensionarilor cu venituri lunare de 900-1000 euro valoare se poate reduce la 300 de euro. Această situaţie, combinată cu o explozie a preţurilor, i-ar putea aduce pe mulţi greci în ipostaza de a nu-şi mai putea asigura traiul zilnic.
Grecia are, încă, următoarele alternative: să accepte planul propus de Uniunea Europeană, care presupune iertarea unor datorii în schimbul unor condiţii draconice de austeritate sau să refuze ajutorul UE şi să falimenteze onorabil. Nici una dintre cele două opţiuni nu pare însă pe placul poporului elen.
Ajutorul UE presupune, pe lângă desfiinţarea a 100.000 de locuri de muncă din sistemul de stat, şi asumarea unor tăieri a salariilor şi a pensiilor, plus o eventuală impunere de noi taxe pentru populaţie. Plus, o creştere a producţiei interne pentru a putea produce bani, bani care nu vor ajunge nicicum în buzunarul grecilor, ci în buzunarele ţărilor care vor participa la „salvarea” ţării.
Asta ar însemna pentru grecii de rând, pe lângă venituri mai mici, renunţarea la anumite privilegii ce au căpătat între timp statulul de „privilegii istorice”: programul relaxat de muncă, ore suplimentare plătite, programul scurt (uneori preascurt), zile libere pentru diverse evenimente şi sărbători (pe care alţi europeni nu le au), săptămâni suplimentare de concediu în lunile călduroase (iulie şi august) şi altele. Toate aceste „drepturi” vor fi înlocuite de „impunerea” unui număr de ore suplimentare de muncă (eventual neplătite), bani mult mai puţini, un cost al vieţii mai ridicat… Şi, ghiciţi ce, grecii nu vor să-şi asume toate acestea. Condiţiile impuse pentru „salvare” sunt văzute de unii greci ca o cădere în „sclavie” a întregului popor, iar pentru asta sunt gata să iasă în stradă în orice moment, dar de data asta nu se vor rezuma numai la o serie de demonstraţii.
Cealaltă opţiune, falimentul ţării, nu este nici ea una fericită. Grecia nu va mai putea fi membră a clubului euro şi atunci va trebui să revină la fosta monedă naţională – drahma – care se va numi „drahma nouă” pentru că este moneda unui nou început, un început dureros pentru o ţară care se va afla într-o furtună pentru următorii 10 ani (scenariul optimist) sau 20 de ani (scenariul pesimist). Banca Naţională a Greciei va ordona imprimarea unei anumite sume de bani – în drahme – iar statul va stabili cursul la care se va face conversia euro – drahmă.
Indiferent de acest curs, devalorizarea imediată a noii monede naţionale este iminentă. Acum, totul va depinde de cât de mult se va devaloriza noua monedă. Putem să ne gândim la o conversie făcută ca în 2002, când Grecia a adoptat euro, când un euro însemna 340 de drahme. Însă, o devalorizare a noii monede naţionale cu 50% ar duce la o dublare a preţurilor şi o scădere la jumătate a veniturilor.
Grecia a mai trecut printr-o devalorizare rapidă a drahmei, în 1941 imediat după ocuparea ţării de către Germania nazistă. Preţurile s-au dublat în numai 4 zile, iar inflaţia ajunsese la 13.800%. În 1944 Grecia avea bancnote de 100.000.000,000 (o sută de miliarde) de drahme. După eliberarea ţării, în noiembrie 1944, Banca Naţională a Greciei a făcut o denominare a monedei la un curs de 50.000.000.000 la 1.
Grecia ar putea deveni ce a fost România la câţiva ani după revoluţie, când fabricile se închideau într-un ritm alarmant, când românii se apucaseră de bişniţă şi când unii, mai curajoşi, s-au gândit să emigreze. Grecii însă vor să-şi trăiască viaţa ca şi până acum, să poată avea tot ce au şi acum în aceleaşi condiţii. Unii europeni o văd ca o comoditate absolută, grecii o văd ca pe un drept câştigat, fără să se gândească că mulţi ani au cheltuit banii altora fără a avea o acoperire.
Singurul lucru la care se gândesc mulţi dintre greci este organizarea de alegeri anticipate şi pedepsirea guvernului Papandreou cu alungarea de la putere. Însă, organizarea de alegeri acum nu ar ajuta ţara sub nici o formă, ci ar răspunde doar nevoii elenilor de a-şi alege noi lideri.
Dacă ne uităm la rezultatele ultimelor alegeri vom constata că un număr mic – dar totuşi semnificativ – al populaţiei a votat pentru partide de stânga: KKE (Partidul Comunist al Greciei) a obţinut în 2009 7,54% din voturi (21 de locuri în Parlament) şi Syriza (Coaliţia Stângii Radicale) cu 4,60% din voturi (13 locuri în Parlament; în momentul de faţă doar 9, după ce unii au „trădat“ pentru alte formaţiuni politice). În momentul de faţă, există posibilitatea ca mai mulţi greci să-şi dea votul unor astfel de oraganizaţii politice care susţin clasele muncitoare şi populaţia defavorizată.
Unii ar vrea ca cei care au irosit banii împrumutaţi – în unele cazuri există speculaţii că politicienii aflaţi la putere în urmă cu mai mulţi ani aveau diverse beneficii pentru a lua împrumuturi externe – să ajungă să fie pedepsiţi. Şi dacă nimeni nu va face nimic, grecii vor ieşi cu siguranţă în stradă şi vor încerca să-şi facă singuri dreptate – cu forţa.
Irascibilitatea şi – de ce nu – fanatismul elenilor – care nu vor prididi să iasă în stradă să protesteze împotriva măsurilor de austeritate – nu trebuie subestimată sub nici o formă. La cât de înfierbântaţi sunt grecii acum, lucrurile pot degenera şi există posibilitatea să vedem o Eladă mânjită de sânge.
