18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialLacatus revine ca jucator la UTA!

Lacatus revine ca jucator la UTA!

La 42 de ani, “fiara” Marius Lacatus a decis sa revina pe gazon! Nu intr-un amical, nu la o miuta sau doar de forma, ci ca jucator activ, legitimat oficial, la UTA Arad! “La ce fotbal se joaca acum, mai pot intra si eu pe gazon cateva minute ca sa imi ajut echipa”, a precizat Marius Lacatus la revenirea din cantonamentul de la Baile Felix. Pe de alta parte insa, el a lasat sa se inteleaga ca intentioneaza sa revina pe gazon abia din retur, atunci cand se va simti mai bine pregatit din punct de vedere fizic. Marius Lacatus si-a incheiat cariera de fotbalist in urma cu sapte ani, pe cand evolua la FC National, acolo unde era coleg si cu actualul sau “elev” Sabin Ilie.
De mentionat ca si alti doi membri ai staff-ului tehnic de la FC UTA sunt de asemenea legitimati ca jucatori ai “Batranei Doamne”. Este vorba de “secundul” Roland Nagy si Dan Tapos, antrenorul cu portarii, care s-au reactivat in urma cu aproximativ doua luni. De altfel, primul a afirmat la revenirea de la Baile Felix, unde, in ciuda celor 35 de ani pe care ii are, s-a pregatit cot la cot cu jucatorii, ca se simte pregatit sa intre sambata, in teren, la partida cu Unirea Urziceni, daca Marius Lacatus va socoti necesar acest lucru.
Informatia a fost confirmata oficial si pe site-ul celor de la UTA, care gazduieste si alte declaratii ale lui Lacatus. “Am avut mai multe discutii cu conducerea clubului si am decis ca aceasta este cea mai buna varianta. Sa nu creada nimeni ca daca voi intra pe teren vom castiga campionatul. Voi intra cand simt ca se impune acest lucru”, a spus Fiara. Lacatus a precizat ca legitimarea nu presupune si o modificare a contractului de antrenor.
Lacatus spune ca decizia de a reveni pe gazon nu are nici o legatura cu Steaua sau cu faptul ca nu a avut parte de o retragere fastuoasa.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...
Ultima oră
Pe aceeași temă