Imperiul Otoman, intrat in decadenta accelerata de la sfarsitul secolului al VIII-lea, nu mai era capabil sa-si controleze supusii si teritoriile, mai cu seama in Peninsula Balcanica. Imperiile inconjuratoare, cel Tarist, cel Austriac (apoi Austro-Ungar), incercau si reincercau sa-si insuseasca halcile sangerande ale imparatiei otomane. Iar din aceasta lupta patetica s-au nascut statele nationale din Balcani. Procesul, intins pe secole si pe o mare regiune a Europei Rasaritene si Centrale (fosta Iugoslavie, Bulgaria, Grecia, Turcia europeana, Romania de dinainte de unire), e cunoscut drept "Chestiunea Orientului". Un lung sir de purificari etnice, deplasari de populatii, masacre si razboaie au punctat aceasta istorie. Fiecare generatie a avut speranta si chiar iluzia ca pune capat "Chestiunii Orientului". si fiecare generatie a esuat. Cauzele acestui cosmar istoric au fost nationalismul inversunat al popoarelor din zona, imposibilitatea de a gasi o cale, de a coopera. Dar si intrigile marilor puteri, care aveau interesul sa-si insuseasca sau sa-si exercite influenta asupra unuia sau altuia din teritoriile din zona.
Iugoslavia regala de dupa primul razboi mondial a fost o solutie unitara, dorita chiar de nationalisti, sarbi, croati, bosniaci, iar cea comunista, a lui Tito, una federalista. Dar abia realizata, unitatea respectiva a fost sabotata chiar de popoarele Iugoslaviei. A urmat un lung sir de lovituri reciproce, de asasinate in masa, care au dus, in cele din urma, la destramarea Iugoslaviei comuniste, iar acum duc la faramitarea resturilor ei. Marile puteri nu au fost nici de data asta nevinovate, alimentand cu intrigi partile aflate in conflict. Lucru care s-a vazut clar, de pilda, in razboiul sarbo-croat din 1991-1995, cand Germania a recunoscut prematur independenta Croatiei, antrenand si Franta lui Mitterrand, aliat traditional, totusi, al Serbiei.
Evenimentele din Kosovo nu sunt decat cele mai recente (dar cu siguranta nu cele finale) dintre episoadele "Chestiunii Orientului", acest efort fara sfarsit al lumii intregi de a ingropa cadavrul Imperiului Otoman. Gasim acum toate ingredientele retetelor trecute, plus cateva noi. Dominanta principiului etnic (atunci cand peste tot ni se predica multiculturalismul), violenta ca mijloc de combatere a violentei, in sfarsit, amestecul puterilor straine, de data asta al unei Europe unite, dar si al Rusiei eterne, mai in forma ca oricand dupa prabusirea din anii ‘90, si al SUA, sub cascheta cu insemnele NATO.
Faptul palpabil ca existenta unui Kosovo independent stabilizeaza prezenta trupelor NATO in noua tara, facand din ea "un portavion american", nu compenseaza numeroasele dezavantaje ale situatiei nou-create: o tara, Kosovo, economic neviabila, altfel decat sub forma unei rascruci a tuturor comerturilor clandestine (prostitutie, vanzari de arme si droguri); incurajarea fostei Armate de Eliberare a Kosovo (KLA), ajutata o vreme de islamisti, iar acum convertita la pro-americanism (ca si talibanii din Afganistan, pana sa nu devina inamicul public numarul unu al acelorasi americani); o ocazie nesperata pentru Rusia de-a reveni in zona (care intinde, pe de o parte, o mana "frateasca" Serbiei in timp ce diplomatii si militarii rusi ameninta Occidentul); repunerea in discutie a frontierelor pretutindeni in lume, dar mai ales in fosta Iugoslavie (Republika Srpska din federatia Bosnia-Hertegovina cere deja independenta si va cere alipirea la mama Serbia).
Serbia si sarbii reactioneaza violent daca sunt raniti. Anexarea Bosniei de catre Austro-Ungaria, in 1908, a dus direct la asasinarea arhiducelui Franz-Ferdinand, principele mostenitor al imparatiei bicefale. Niciodata nu a putut fi exclusa influenta ruseasca in pregatirea acestui asasinat, care a dus la izbucnirea primului razboi mondial. Situatia prezinta asemanari cel putin ingrijoratoare cu cea de azi. E adevarat ca, de aceasta data, europenii si chiar americanii vorbesc intr-un singur glas, dar Rusia raspunde cu o voce care si-a regasit toata vigoarea.
Romania, se stie, este printre tarile europene care nu aproba independenta unilaterala a Kosovo. Nu toti analistii sunt de acord cu pozitia oficiala. Altii, poate, au reprosat altadata tarii noastre servilismul fata de Occident. Un bun aliat, se stie, nu este unul care se supune orbeste alternativelor partenerului celui mai puternic.
Pentru un PRM in iminenta asfixiei situatia din Kosovo e un balon de oxigen. Mai ales in perioada electorala. Dnii Vadim Tudor, Funar cer arestarile liderilor unguri, vocifereaza, transpira. Se poate paria ca de aceasta data romanii nu se vor mai lasa influentati de aceste sirene cam obosite. Liderii maghiari, si ei in cautare de alegatori, nu puteau reactiona altfel decat aproband independenta provinciei sarbesti. Dar o excludere a UDMR din Guvern, zgomotos sustinuta de PRM si PSD, dar si de unii liberali, ar impinge pe calea radicalizarii UDMR-ul. Faptul ca problema minoritatii maghiare se discuta, la noi, din interiorul UE permite o abordare mai calma. Grav cu adevarat e pericolul international pe care deschiderea acestei adevarate cutii a Pandorei l-a generat.
Ion Vianu este scriitor
