20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialJOCURILE OLIMPICE 2012. Gimnastele române au ratat podiumul olimpic la individual compus

JOCURILE OLIMPICE 2012. Gimnastele române au ratat podiumul olimpic la individual compus

Gimnastele Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache au ratat, joi, podiumul olimpic la individual compus, încheind finala pe locurile 5, respectiv 9, la Jocurile Olimpice de la Londra, relatează Mediafax.

După prima rotaţie, de la paralele, Iordache se clasa pe locul 12, iar Izbaşa pe 15. A urmat bârna, cu Iordache deschizând concursul, cu o ratare, care a costat-o la notă, dar a a încheiat rotaţia pe locul 6 (29.199 puncte). Şi Izbaşa a urcat în clasament, pe 12 (28.300), după evoluţia la bârnă.

A urmat solul, la care Iordache a ieşit din covor la prima diagonală şi a încheiat rotaţia pe locul 9 (43.032), în timp ce Izbaşa a evoluat mult mai bine şi a urcat pe 6 (43.500). În rotaţia a treia, la sărituri, britanica Hannah Whelan a fost notată cu zero, după ce a aterizat pe burtă, situţie mai rar întâlnită la acest nivel.

Izbaşa şi Iordache au încheiat finala la sărituri, cu note bune, iar competiţia pe locurile 5 (58.833 puncte), respectiv 9 (57.965), ratând podiumul olimpic, ocupat în ordine de Gabby Douglas (SUA, 62.032), Victoria Komova (Rusia, 61.973) şi Alia Mustafina (Rusia, 59.566).

Notele obţinute de gimnastele române sunt următoarele:

Larisa Iordache – paralele 14.233, bârnă 14.966, sol 13.833 şi sărituri 14.933

Sandra Izbaşa – paralele 13.900, bârnă 14.400, sol 15.200 şi sărituri 15.333.

La JO din 2008, Sandra Izbaşa s-a clasat pe locul 8 în finala similară, în timp ce Larisa Iordache a fost debutantă la Londra.

Echipa feminină a României a cucerit medalia de bronz la actuala ediţie a JO, fetele antrenate de Octavian Bellu şi Mariana Bitang obţinând şi alte alificări individuale, după cum urmează:

Sol – Sandra Izbaşa – locul 2 în calificări (15.066), Cătălina Ponor – locul 7 (14.600)

Bârnă – Cătălina Ponor – locul 7 (15.033), Diana Bulimar – locul 8 (14.866)

Sărituri – Sandra Izbaşa – locul 2 (15.316).

Finalele pe aparate sunt programate astfel: sărituri (5 august, 16.00), paralele (6 august, 16.00), bârnă şi sol (7 august, 16.00).

Cele mai citite

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă