9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialITALEXIT. Roma vrea schimbarea regulilor UE

ITALEXIT. Roma vrea schimbarea regulilor UE

Italienii se vor pronunţa prin referendum asupra unui proiect de reformă constituţională, dar în spatele acestui scrutin se joacă menţinerea sau nu a Italiei în Uniunea Europeană.

Constituţia italiană va suferi modificări – Curtea de Casaţie a validat organizarea în toamnă a unui referendum asupra modificării textului care este neschimbat de la promulgarea sa în 1948. O consultare capitală pentru premierul Matteo Renzi, care şi-a legat destinul politic de reuşita „DA“-ului, în timp ce Europa este deja îngrijorată de un eventual succes al „NU“-ului care ar plonja Italia în haos. Principala reformă priveşte Senatul. Numărul de senatori va trece de la 315 la 100 şi nu vor mai fi aleşi prin vot universal, ci desemnaţi de consiliile regionale şi cinci dintre ei numiţi de preşedintele Republicii. Pu­terile senatorilor vor fi limitate – nu vor mai vota decât legile regionale sau comunale şi nu vor mai vota pentru încrederea în guvern. Noua Constituţie prevede şi abolirea provinciilor în care personalul va fi absorbit de alte administraţii. Şi unele competenţe, ca transporturile, infrastructurile sau energia, care au fost decentralizate, se vor reîntoarce la guvernul naţional.

Pentru Guvern, reforma pune capăt „bicameralismului perfect“ care supunea adoptarea legilor aprobării celor două Camere. Un mecanism care îngreuna şi încetinea munca Legislativului atunci când nu făcea ţara neguvernabilă. Practic, din cauza modurilor de scrutin diferite, după 1996 toţi parlamentarii au avut majorităţi diferite în Senat şi în Camera deputaţilor. Abolirea provinciilor va face economii şi redefinirea competenţelor va evita „miile de agende administrative“ care conduceau adesea la conflicte între regiuni şi Guvernul central.

Potrivit cotidianului Corriere della Sera, Matteo Renzi susţine că vrea să doteze Italia cu un guvern puternic, modern şi eficace. În schimb, pentru adversarii reformei, pierderea puterii Senatului va duce Italia spre un sistem prezidenţial autoritar. Potrivit noii legi electorale, este suficientă obţinerea a 37% din voturi pentru a fi atribuite 54% din locurile în Parlament. Fără o contra-putere a unui adevărat Senat ales, şeful partidului care va obţine 37% din voturi va avea atât majoritatea în Parlament, dar şi puterea de a alege preşedintele Italiei şi membrii Curţii Constituţionale. Abolirea provin­ciilor şi redistribuirea competenţelor vor merge în acelaşi sens, al întăririi puterii centrale. O prezidenţializare care înfricoşează mulţi, într-o ţară marcată încă de amintirile fascismului.

Premierul Matteo Renzi, în fruntea tuturor sondajelor, vede într-o largă victorie a „DA“ ocazia unei legitimităţi populare, în timp ce el intrase în „afaceri“ fără verdictul urnelor. Afirmând că va părăsi funcţia în cazul victoriei „NU“, el a transformat referendumul într-un plebiscit. Deşi mulţi dintre italieni nu şi-au făcut încă alegerea, sondajele dau „NU“ victorios în faţa „DA“. În plus, stânga Partidului ­Democrat, care nu a digerat încă faptul că a fost trimis „în retragere“ de fostul primar al Florenţei, vede ocazia de a se răzbuna şi organizează comitete pentru „NU“.

Îngrijorare la Bruxelles

Este un scenariu îngrijorător pentru Europa. În cazul victoriei „NU“ şi a demisiei lui Renzi, Italia va fi în mod cert constrânsă să recurgă la alegeri anticipate. Or, sondajele prevăd în această ipoteză o victorie a Mişcării 5 Stele a fostului comic Beppe Grillo, care a promis un referendum asupra menţinerii peninsulei în UE. Economia italiană nu reuşeşte să se redreseze şi în faţa unei crize îndelungate, ţara a anunţat intenţia de renegociere a regulilor europene pentru relansarea durabilă a economiei sale. 

În spatele referendumului se joacă un „Italexit“ şi DBRS, a patra agenţie financiară din lume, a plasat peninsula sub supraveghere şi ameninţă să o declasifice din cauza riscurilor de instabilitate politică legată de referendumul constituţional.

Cele mai citite

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă