Este unul dintre scriitorii români din noul val cu cel mai mare succes la export și directorul Muzeului Literaturii din Iași. Dan Lungu, creatorul faimoasei „babe comuniste“, este și „autorul“ moral al celui mai mare eveniment literar al țării, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, unde se adună de doi ani încoace toată floarea scriitoricească din România și din străinătate.
Anul acesta, capete de afiș au fost Herta Müller, Norman Manea și David Lodge. Despre toate aceste lucruri am vorbit și noi cu scriitorul Dan Lungu.
Sunteți părintele Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, celebrul deja FILIT. Ați reușit o frumoasă nebunie.
Dan Lungu: Am avut emoții încă de la prima ediție pentru că era un proiect ambițios.
Dar l-ați gândit așa mare de la început? Nu ați vrut să începeți cu pași mici?
D.L.: Nu am vrut chestii mici. Deși bani pentru chestii mici mai găsești, dar pentru un eveniment de talia asta rar ajungi să faci rost. Așa că trebuie să mulțumim Consiliului Județean Iași, care a dat o sumă neobișnuit de mare pentru România; obișnuită în alte părți de lume, dar incredibilă pentru noi.
Să numim această sumă…
D.L.: Da, o numim: 500.000 de euro. Spun că e o sumă nemaivăzută la un festival de literatură din România pentru că pentru festivalurile de film și teatru de la noi sumele alocate sunt chiar mai mari. Noi aveam în cap ideea unui festival grandios, dar când ne-am văzut cu banii ăștia în contul Muzeului Literaturii, ne-am zis: „Domnule, tre’ s-o facem și trebuie să iasă bine din prima“. Și a ieșit! Dar era singura noastră șansă. Pentru că, dacă nu ieșea foarte bine din prima, nu mai exista o a doua ediție. Nimeni nu ne mai dădea atâția bani a doua oară. Nimeni nu trage de două ori la rând un loz câștigător. Toată lumea mă întreba anul trecut: „Și la anul ce-o să faceți? Acum a ieșit perfect. Ați ridicat prea sus ștacheta. Fiți atenți, voi o să vă rupeți gâtul! Trebuia treptat să creșteți, câte-un pic, câte-un pic“. Și eu aș fi fost tentat să creștem câte-un pic, că sunt un om așa, mai gospodar, mai așezat. Dar noi nu aveam încotro. Trebuia să-l facem din prima, di grande. Dar mulți ne spuneau că am mers prea sus și că la a doua ediție lumea va fi dezamăgită. Dar, printr-o nouă aliniere a astrelor, deși anul trecut a fost perfect, anul ăsta a fost mai bine. Am început să inventăm noi grade de comparație pentru „perfect“. În primul rând, a fost de două ori mai mare.
Și Serile FILIT ținute la Teatrul Național au ieșit senzațional. Atât de diferite între ele și atât de bune fiecare în parte, încât să le pui cu mâna și nu-ți ies așa de bine. În fine, ne-am străduit, ne-am gândit, dar nu totdeauna îți iese așa cum vrei, vezi poți să ai un autor mare care într-o seară nu-i în formă. Și nu-ți iese, deși autorul e foarte mare. Ei bine, invitații noștri nu doar că au fost autori mari, personalități, au fost, și-n formă maximă.
I-ați răsfățat pe ieșeni cu nume grele: Herta Müller, Norman Manea, Mircea Cărtărescu. Simțiți că aveți deja poropriul public?
D.L.: Pe lângă faptul că au fost mult mai mulți oameni decât anul trecut, la Serile FILIT mai puțin de 800 de spectatori nu am avut niciodată, mi s-au părut și mai prezenți. Anul trecut au fost mulți gură-cască. Ceea ce nu-i neapărat rău. Dar anul acesta mi s-a părut că am avut un public mai „profesionist“. Cine a venit a știut clar la ce vine și de ce vine. Lumea râdea când trebuie și unde trebuie. Se prindeau la remarci de finețe. Și suntem încântați că am primit foarte multe reacții pozitive de la participanți, de la invitații noștri și de la oameni simpli, de la ieșeni sau de la neieșeni, pe Facebook, sau când ne întâlnim pe stradă. Toți țin să-mi spună ce mult le-a plăcut. Și am avut ecouri și pe plan internațional. S-a scris despre festival în presa din Franța, din Ungaria, din Germania. Ei, asta numesc eu eveniment de anvergură internațională: când azi se petrec lucruri în Iași, iar a doua zi se scrie despre asta la Paris. Și au fost și oameni care au venit din afara țării special pentru FILIT. Mi-a spus o doamnă care venise cu fiica ei din Statele Unite că, dacă tot e în Europa, s-a gândit să vină la Iași să o vadă pe Herta Müller. Mi s-a părut halucinant. Sigur că Herta Müller e un nume cu lipici pentru că a luat Premiul Nobel și apare extrem de rar în public, și totuși…
Apropo de ce ziceau cârtitorii de serviciu, acum, că ați ridicat prea sus ștacheta. Aveți în fiecare an de gând să invitați câte un premiant Nobel?
D.L.: Nu ar fi rău. Încercăm. Sunt conștient că nu poate să-ți iasă în fiecare an di grande, dar dacă există acea atmosferă de festival internațional cu ștaif e-n regulă.
Clujul e branduit pe film, datorită TIFF-ului, Sibiul pe teatru; putem spune că Iașiul este capitala literaturii?
D.L.: Păi, asta a fost și una dintre intențiile noastre pentru că totuși, în zona asta a cărții, Iașiul a stat întotdeauna foarte bine. Este un oraș cu o mare tradiție literară. Și există și un public latent care așteaptă doar o scânteie. S-a încercat și un festival de film la Iași. N-a fost rău, dar era departe de ce se petrece la Cluj. Pe când, la FILIT, a fost puhoi de lume de la prima ediție pentru că ieșenilor le place literatura.
De obicei, pe la târgurile de carte se întâlnesc scriitorii între ei și cu publicul care vine special pentru asta. Dar dvs. ați dus scriitorii la public și mai ales la cititorii în devenire. De ce ați organizat lecturile publice în licee?
D.L.: Eu când eram mic aveam impresia că toți scriitorii sunt morți. Și aș fi luat-o la fugă dacă aș fi văzut vreunul în carne și oase. Am vrut ca elevii de azi să nu aibă astfel de spaime și să-și cunoască scriitorii cât sunt încă vii.
Și le-a plăcut elevilor întâlnirea cu scriitorii din manualul de literatură?
D.L.: Păi, elevii, în primul rând că încep presiunile încă din vară cu voluntariatul. Toți vor să fie voluntari la FILIT. Am avut peste 300 de cereri de voluntariat și a trebuit să alegem 180. A fost o treabă serioasă, cu concurs, cu interviu, cu CV. Și s-au activat toate pilele posibile. Că fiecare copil are un unchi, o mătușă, un frate, o soră, deci pile grele și nu puține. N-am putut să rezist la toate, trebuie să recunosc. După aceea au început liceele cu presiunile, că noi inițial alesesem 8 licee. Au început doamnele profesoare: „Vă rugăm frumos, vrem și noi 2–3 autori“. Și până la urmă am ales 10 licee și a fost foarte bine.
Scriitorii invitați au fost aleși tot pe bază de CV?
D.L.: N-am adus o gașcă literară, adică scriitorii optzeciști sau nouăzeciști. Am invitat scriitori din toate generațiile, ceea ce e un lucru foarte sănătos pentru lumea literară și pentru comunicarea între generații.
De ce un festival de literatură și traducere?
D.L.: Pentru noi, scriitorii, traducerea este esențială. Iar faptul că în titlul festivalului apare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere o dovedește. O spun public că noi ne-am inspirat din politica echipei lui Patapievici de la ICR privind traducerile. Eu, fiind un scriitor tradus datorită ICR-ului, am văzut ce importantă e traducerea pentru viața literară și pentru cultura românească. Mie personal și altor colegi de-ai mei ni s-a schimbat practic cursul carierei grație acestei politici de traducere a ICR-ului lui Patapievici. Mi-am dat atunci seama cât de importantă e cultivarea traducătorilor pe care i-am întâlnit și mi-am zis că atunci când va veni momentul potrivit o să țin minte povestea asta și o să încerc să fac ceva pentru a scoate traducărorii în lumină. Și atunci când am făcut festivalul m-am decis să fie nu doar de literatură, ci și de traducere. Așa că printre invitații noștri se numără și mulți traducători. Am pus în primul rând accent pe traducătorii din română într-o limbă străină, dar sunt foarte importanți și invers, traducătorii dintr-o limbă străină în limba română, pentru că o literatură se dezvoltă și organic – ce se întâmplă aici ca mișcare literară, dar și traducerile influențează vrând-nevrând stilul, temele, atmosfera, deci în metabolismul unei literaturi traducerile sunt și ele importante. Și atunci putem spune că traducătorii sunt și ei la fel de importanți într-un fel ca și scriitorii. Pentru că ei aduc, practic, cărți noi într-un malaxor alchimic din care după aceea ies tot felul de lucruri minunate. Și tot pentru traducători am făcut și șase rezidențe. Le dăm o bursă de 500 euro și cazare gratuită. Ei stau o lună la noi și în principal lucrează la proiectul pe care-l au în lucru, dar cerința noastră e să traducă și câteva pagini pentru muzeu. Astfel încât unii traduc povești de Creangă, alții au tradus proze scurte de Eminescu, alții au tradus – un traducător a făcut o traducere din „Călătorie în Africa“ a lui Alecsandri ca să ne îmbogățim și noi patrimoniul.
Chiar Norman Manea povestea că a fost influențat definitiv de poveștile lui Creangă.
D.L.: Corect. Apropo de Creangă, noi mai facem ceva. Am făcut câte o cărticică pentru fiecare poveste în mai multe limbi. Până acum am scos în franceză și în spaniolă. Urmează să mai scoatem în poloneză și bulgară. Tipărim cărticelele și le trimitem la Bojdeuca lui Creangă. N-o să se vândă fabulos, dar ideea nu e de a face un business din asta, ci de a-l promova pe Creangă așa cum se cuvine. Și dacă un străin ajunge la Bojdeuca lui Creangă, să poată cumpăra o carte pe limba lui.
Bine, dar trebuie să fie într-adevăr o nebunie să traduci mălăeș în călcăieș.
D.L.: Poveștile sunt relativ traductibile, dar nimeni nu s-a încumetat să traducă „Amintiri din copilărie“. Trebuie să fie un traducător și străin și moldovean în același timp. Să aibă feeling-ul necesar.
Știți deja ce invitați va avea FILIT la anul?
D.L.: Atât timp cât eu nu am un buget aprobat multianual nu pot semna în acest an contracte pe anul viitor. Pentru că sunt ilegale. Nu pot să fac un contract instituțional pe un buget care nu există. Noi discutăm cu agentul lui Orhan Pamuk și agentul spune: „Păi, domnul Pamuk ar fi liber în acea perioadă, dar trebuie semnat contractul“. Pentru că el trăiește din contracte. Și atât timp cât n-ai semnat contractul nu e nimic bătut în cuie. Ori, eu trebuie să aștept să se aprobe bugetul și până trece prin toate nivelurile de aprobare se face aprilie. Mai sună-l tu pe agentul lui Pamuk în aprilie să-i spui să vină în octombrie. Păi, îți dă peste nas: „Acuma spui, nene?” Dar dacă aș avea un buget multianual aprobat, în momentul ăsta aș putea semna pentru anul viitor sau chiar doi ani și aș putea aduce nume grele. Fără „aer“ e foarte greu să faci lucruri de calitate.
Noi mergem prin prieteni, prin rețele de încredere, te rogi ca un milog de nu știu cine să-l convingă pe Pamuk, cu promisiunea că anul viitor sigur o să semnăm contractul. La noi funcționează totul doar pe bază de prietenie, ceea ce ține o dată, de două ori, de trei ori, dar nu-i o chestie profesionistă. Profesionist ar fi să poți semna un contract, ca să fie totul în regulă și frumos.
Ce mai face scriitorul Dan Lungu?
D.L.: Scriitorul Dan Lungu a scos de curând un roman scris în mare parte înainte să existe FILIT-ul. „Fetița care se ruga la Dumnezeu“ e un roman în principal despre copilărie, despre naivitate, despre inocență. Tema e una foarte actuală: e tema emigrației temporare în străinătate a românilor pentru a mai câștiga un bănuț. E vorba de o fetiță a cărei mamă pleacă în Italia și nu poate reveni în țară timp de trei ani și jumătate pentru că are probleme cu viza. Acțiunea se petrece pe două planuri: ce se întâmplă cu fetița căreia îi e un dor teribil de mamă și ce se întâmplă cu mama ei în Italia. Zic eu că e un roman emoționant, delicat și foarte actual.
V-a plăcut filmul „Sunt o babă comunistă“ al lui Stere Gulea, sau nu?
D.L.: Este foarte diferit față de cartea mea. Mie mi-a plăcut. Și cum glumeam și cu dl Gulea, eu cred că e volumul 2 al cărții. Pentru că el începe cam când se termină cartea.
