22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialInstitutul Național de Statistică: Nu facem cercetări sau sondaje electorale

Institutul Național de Statistică: Nu facem cercetări sau sondaje electorale

Institutul Național de Statistică avertizează cetățenii români, într-un comunicat de presă, că există persoane care își arogă ilegal calitatea de lucrători INS fac cercetări şi sondaje cu caracter electoral. Ca atare, INS precizează că instituţia nu are în atribuții și nu se ocupă cu astfel de cercetări sociologice. În ultima perioadă, semnale venite din teritoriu, mai ales din municipiul Bucureşti, arată că persoane, arogându-şi calitatea de lucrători ai direcţiilor de statistică, efectuează telefonic pseudosondaje privind participarea şi intenţiile de vot la apropiatul scrutin prezidenţial".

Faţă de această situaţie, pentru a stopa şi preveni asemenea demersuri care constituie o încălcare flagrantă a legii, Institutul Naţional de Statistică atenţionează toţi cetăţenii României că statistica oficială nu are în atribuţii, nu a efectuat şi nu efectuează niciun fel de cercetări sau sondaje cu caracter electoral”, se mai arată în comunicat.

 

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă