O stire aparuta saptamana trecuta m-a siderat: la ceremonia de depunere a juramantului de credinta la Academia de Politie, la tribuna oficiala, in imediata apropiere a presedintelui Basescu, se afla insusi Iulian Vlad, seful Securitatii de pana in 1989. Rectorul Academiei, "Tata Voicu" pentru cei ce-si amintesc anii ’90, a explicat, usor nervos, ca personajul cu pricina nu ajunsese acolo nici din intamplare, nici prin inselarea vigilentei personalului de paza, ci pentru ca fusese invitat. Nu ni s-a explicat in ce calitate fusese invitat acolo, raspunsul "Voi alta treaba nu aveti?" fiind insa edificator asupra relatiei dintre slujbasul de stat si cetatean in viziunea programei scolare de la sus-numita Academie.
Indiferent ce explicatii mi s-ar da, doua lucruri imi par evidente. Unul, ca actuala Academie de Politie nu refuza filiatia fata de fosta scoala Militara de Ofiteri ai Ministerului de Interne. Al doilea, mai grav, este ca presedintele Basescu, cel care a "dat drumul" dosarelor Securitatii si a condamnat, dupa ce i s-au prezentat probe, regimul comunist, nu s-a simtit deranjat de prezenta fostului sef al politiei politice (sa ne fie clar, omul nu se afla undeva in multime, ci fix in spatele microfonului de la care seful statului isi rostea discursul oficial). Nu suntem destul de naivi sa credem ca serviciul de protocol al Administratiei Prezidentiale nu verifica listele celor care participa la manifestari oficiale alaturi de presedinte, nici ca acesta, intempestiv pus in fata unei prezente nedorite, nu ar fi avut autoritatea de a cere inlaturarea imediata a indezirabilului.
Intamplarea cu pricina mi-a amintit o alta ciudatenie, anume ca, in urma cu cateva luni, acelasi presedinte utiliza cu abilitate acuzatiile niciodata dovedite (dar, curios, repede uitate) ale unui alt securist cu fata umana, pentru a bloca accesul la o demnitate europeana al lui Varujan Vosganian. Pana de curand, fostul sef de cabinet al lui Vlad era consilier personal al directorului SRI, cu aport semnificativ in configurarea legilor sigurantei nationale in forma promovata de presedinte. Voi fi acuzat de fortare a limbajului daca afirm ca asemenea acte se constituie in colaborari cu Securitatea? Nu mi s-au parut intemeiate acuzatiile de colaborationism promovate, pe baza unor probe confuze, de adversarii politici, dar aici ma refer la colaborari actuale, nu trecute.
Culmea ironiei, Parlamentul instituie o comisie care ancheteaza faptele presedintelui (lucru perfect legitim), in fruntea careia numeste – ce sa vezi – tocmai un om despre care exista dovezi ca a facut politie politica. La vremea respectiva, faptul ca oameni ca Sorin Antohi, Carol Sebastian, Mona Musca se retrageau sau erau indepartati cu intransigenta din viata publica pe baza dovezilor ca la un moment dat au colaborat cu Securitatea, fara a li se fi acceptat ca circumstante atenuante atitudini si fapte evidente din ultimii 17 ani, a parut logic. Gesturi recente suscita dubii asupra coerentei judecatilor.
Daca am acceptat ca Securitatea a fost in intregime un instrument represiv in slujba unui regim criminal, putem accepta ca membri marcanti ai acestei institutii sunt persoane frecventabile? Cei care au ordonat sunt persoane in regula, si doar cei care au acceptat ordinul – niste lichele? De ce judecam, intr-un caz, in alb si negru si in altul cu nesfarsite nuantari (Iulian Vlad a fost condamnat, dar – nu-i asa – are dreptul cetatenesc de a participa la ceremonii publice)? si, una peste alta, de unde ar trebui sa inceapa deparazitarea?
Intr-o citire susceptibila de scenaristica, desfasurarile din ultimul an pot fi citite cam asa: oricum, nu vom sti niciodata care a fost continutul initial al dosarelor Securitatii. Ceea ce am fost lasati a afla, in valuri succesive, a fost ca tot felul de personaje, indeobste respectate si simpatizate, cunoscute mai ales cu vederi anticomuniste, s-au dovedit a fi fosti colaboratori ai odioasei institutii. Deci, prin transfer de imagine, institutia devine mai putin odioasa. In aceste conditii, faptul ca in tot felul de demnitati publice se afla fosti ofiteri ai Securitatii sau activisti (remunerati ca atare) ai PCR poate fi legitimat. Desigur, aceasta este doar o ipoteza de lucru.
Mircea Kivu este sociolog
