18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncepe procesul fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, în dosarul în care...

Începe procesul fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus, luni, începerea judecării pe fond a fostului viceguvernator al Băncii Naționale Române (BNR) Bogdan Olteanu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce au respins toate cererile și excepțiile invocate acesta, informează Agerpres.

Judecătorii au constatat că rechizitoriul întocmit de Direcția Națională Anticorupție (DNA), precum și probele și actele de urmărire penală sunt legale, astfel încât procesul se poate judeca pe fond. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

În luna octombrie, Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție. El este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, pe când era președinte al Camerei Deputaților, ar fi solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcția de guvernator al Deltei Dunării, susțin procurorii, mai susțin procurorii DNA.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro ar fi fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-ar fi fost remiși lui Olteanu la biroul unde acesta și-ar fi desfășurat activitatea, în sediul PNL.  Totodată, DNA mai precizează că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu ar fi participat la alegerile parlamentare și ar fi obținut unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziția lui Vîntu, Olteanu ar fi beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Cele mai citite

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă