18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncăierare în județul Olt. Mai multe persoane sunt rănite

Încăierare în județul Olt. Mai multe persoane sunt rănite

Mai multe persoane au fost rănite, vineri seara, în timpul unui scandal izbucnit pe o stradă din oraşul Piatra-Olt, informează Agerpres.

La faţa locului au ajuns ambulanţe şi echipaje SMURD pentru triajul victimelor şi transportul răniţilor la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu. 

La intervenţie s-au deplasat şi autospeciala ISU pentru transport victime multiple, o autospecială SMURD din comuna Osica şi mai multe ambulanţe. Ambulanţele au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina trei dintre răniţi, iar cu autospeciala ISU Olt au fost transportaţi la spital doi răniţi. Personalul SMURD a asistat la faţa locului alţi doi răniţi care au refuzat transportul la spital. 

Răniţii prezintă diferite leziuni, plăgi şi traumatisme produse prin lovire cu obiecte dure şi ascuţite. 

Potrivit unor surse, forţele de ordine intervin încă pentru aplanarea conflictului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă